Femeie găsită decedată într-un lac, la Colun. Se fac cercetări pentru stabilirea cauzei morții

 

La data de 26 noiembrie a.c., în jurul orei 20.00, polițiștii Postului de Poliție Racovița au fost sesizați telefonic de către un bărbat cu privire la faptul că soția sa, în vârstă de 46 de ani, din Colun, comuna Porumbacu de Jos, a plecat de la domiciliu- posibil în seara zilei de 25 noiembrie a.c., fără a mai reveni.

 

Ca urmare, la data de 27 noiembrie a.c., în jurul orei 14.30, pe suprafața apei unui lac cunoscut în zonă drept Balta lui Gilu, în extravilanul localității Colun, o persoană a anunțat polițiștii că a observat o lanternă despre care s-a presupus că ar fi fost folosită de către femeie în seara dispariției.

Întrucât exista suspiciunea că femeia s-ar fi deplasat în zonă și ar fi căzut în apă, polițiștii au solicitat sprijinul forțelor specializate din cadrul ISU Sibiu, care au intervenit în cursul zilei de marți cu echipaje specializate cu barcă pentru căutarea femeii în apă. Potrivit IPJ Sibiu, acțiunea s-a desfășurat începând cu ora 15.00 și a fost sistată în jurul orei 18.00, din cauza condițiilor de vizibilitate redusă.

În cursul acestei dimineți, începând cu ora 09.00, căutările au fost reluate de către echipajele din cadrul ISU Sibiu și ISU Hunedoara (două echipaje cu barcă și patru scafandri).

Așa cum a anunțat purtătorul de cuvânt al IPJ Sibiu, Elena Wleter, în jurul orei 10.00, femeia a fost găsită în apă, decedată.

În cauză, polițiștii fac cercetări în vederea stabilirii tuturor circumstanțelor în care a survenit decesul femeii.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Ultimele articole

Europa a cântat și a dansat astăzi la Sibiu! Junii, în prim-plan!

Într-o atmosferă vibrantă, sibienii au fost alături de Junii...

Tălmăcean ajuns în spatele gratiilor pentru că își făcuse obicei din… hoție!

La data de 07 mai a.c., polițiștii din cadrul...

Secretul din spatele pozelor de pe pereții bunicilor: Ce ascundeau, de fapt, țăranii sibieni în hainele de sărbătoare?

În spatele fiecărei fotografii alb-negru, îngălbenite de timp și...

Alte articole

Pas important spre independență energetică, la Sadu! Proiect dedicat Școlii „Samuil Micu”

Acoperișul clădirii Școlii „Samuil Micu” din Sadu a devenit...

Accident cu victimă pe o stradă intens circulată din Mediaș

Polițiștii rutieri intervin chiar acum la un accident de...

Sibiul urcă Drapele României și UE pe Creasta Făgărașilor! Cum celebrează Consiliul Județean Sibiu celebrează Ziua Europei

Consiliul Județean Sibiu, prin instituțiile subordonate, marchează Ziua Europei...

Alexandru Petrescu (ASF): Educația financiară devine prioritate globală

Educația financiară a devenit o prioritate globală pe fondul...

Noutăți la Shopping City Sibiu: Brandul local Mobila ABC deschide un nou magazin în zona parcului comercial

Shopping City Sibiu își consolidează poziția de principală destinație...

Două concerte dedicate Zilei Europei, la Sibiu și Deva

Summitul Muzical European deschide luna mai prin două concerte...

Din aceeași categorie

Categorii populare