Un accident s-a produs puțin înainte de ora 15.00 în municipiul Sibiu, pe Șoseaua Alba Iulia (OMV).
Așa cum transmite purtătorul de cuvânt al IPJ Sibiu, Elena Welter, este vorba de o coliziune în lanț în care au fost implicate 3 turisme care circulau pe sensul Alba – Sibiu. O conducătoare auto de 38 de ani, din Sibiu, intră în coliziune cu un autoturism pe care, din impact, îl proiectează în turismul din fața sa, acesta fiind oprit pentru a se asigura înainte de un viraj la stânga.
Cauza producerii evenimentului: nepăstrarea unei distanțe de siguranță în mers.
În urma incidentului, o fetiță de 7 ani, sibianca, pasageră în mașina din mijloc a fost rănită (conștientă) și a fost transportată la spital.
Trafic îngreunat în zonă.




