Final de weekend cu 9 permise suspendate, din care 5 pentru conducerea sub influența alcoolului!

104041623_265940147809413_4478628923666145076_n

În ultimele 24 de ore, polițiștii rutieri, în cadrul acțiunilor preventiv-reactive desfășurate în trafic în vederea menținerii unui climat de siguranță rutieră, au constatat 16 infracțiuni la regimul rutier și au reținut în vederea suspendării 9 permise de conducere, din care 5 pentru conducerea sub influența băuturilor alcoolice.

Totodată, au fost aplicate 205 sancțiuni contravenționale, din care 37 pentru încălcarea regimului legal de viteză, 36 pentru neportul centurii de siguranță iar alte 132 pentru alte abateri.

Băut la volan, prin Orlat

La data de 8 august, în jurul orei 23:30, în localitatea Orlat, polițiștii Secției nr.6 Poliție Rurală Orlat au depistat în trafic un șofer aflat sub influența băuturilor alcoolice. Bărbatul, în vârstă de 35 de ani, din Săcel, a fost testat cu aparatul etilotest iar valoarea indicată a fost de 0,83 mg/l alcool pur în aerul expirat.

Noaptea, prin Șelimbăr, rupt de beat!

La data de 09 august, în jurul orei 04:25, în zona intersecției Prelungirea Mihai Viteazu – D. Stanca din Șelimbăr, polițiștii Secției nr. 1 Poliție Rurală Șelimbăr au depistat un bărbat aflat sub influența băuturilor alcoolice. Bărbatul, în vârstă de 30 de ani, din Arpașu de Sus, a fost testat de către polițiștii rutieri cu aparatul etilotest, iar rezultat indicat a fost de 0,80 mg/l alcool pur în aerul expirat.

La 70 de ani, beat la volan prin Sibiu

Un alt conducător auto aflat sub influența băuturilor alcoolice a fost depistat de către polițiștii Biroului Rutier Sibiu pe str. Rusciorului din municipiul Sibiu, aseară, în jurul orei 21:00. Conducătorul auto, un sibian în vârstă de 70 de ani, a fost testat de către polițiștii rutieri cu aparatul etilotest, iar rezultat indicat a fost de 0,62 mg/l alcool pur în aerul expirat. Conducătorul auto a fost oprit în trafic după ce în intersecția sens giratoriu Rusciorului – Viitorului nu a acordat prioritate de trecere autospecialei de poliție care circula regulamentar.

Se deplasa sinuos… din cauza alcoolului!

Polițiștii Serviciului Rutier Sibiu, la data de 08 august, în jurul orei 19:20, au depistat pe DN 1 un șofer aflat sub influența băuturilor alcoolice. În fapt, în urma unui apel 112 prin care un participant la trafic sesiza faptul că un conducător auto are o deplasare sinuoasă, câteva minute mai târziu, polițiștii rutieri au depistat și oprit mașina în trafic, iar la volanul acesteia au identificat un sibian în vârstă de 62 de ani. La testarea cu aparatul etilometru, valoarea indicată a fost de 0,79 mg/l alcool pur în aerul expirat.

În toate situațiile de mai sus, după recoltarea probelor biologice în vederea stabilirii alcoolemiei în sânge, polițiștii au întocmit actele premergătoare efectuării de cercetări penale cu privire la săvârșirea infracțiunii de conducere sub influența alcoolului.

S-a urcat fără permis la volan

La data de 8 august, polițiștii din Cisnădie au oprit pentru control în trafic, pe str. Piața Nouă din oraș, un conducător auto. La solicitarea polițiștilor în vederea stabilirii identității bărbatului aflat la conducerea autovehiculului, acesta le-a furnizat datele de identitate ale fratelui acestuia. În urma verificărilor efectuate, polițiștii s-au sesizat cu privire la acest aspect, constatând totodată, că bărbatul (în vârstă de 33 de ani, din Cisnădie) nu deține permis de conducere pentru nicio categorie de autovehicul.

Având în vedere cele constatate, polițiștii rutieri au întocmit actele premergătoare efectuării de cercetări penale sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de conducere fără permis și falsul privind identitatea.

Subscribe
Notify of
guest
0 Comments
Inline Feedbacks
View all comments

Ultimele articole: