Hoți din poșete, depistați în scurt timp/WOW: 14.000$ prejudiciu, recuperat în totalitate

În data de 7 septembrie, în urma unor ample activități investigativ-operative desfășurate de polițiștii Biroului Investigații Criminale, cu sprijinul Secției 7 Poliție București și Biroului Flagrant de la Brigada de Transport Public București, s-a reușit identificarea și depistarea unor persoane bănuite că ar fi sustras dintr-o poșetă suma de… 14.075$.

 

În fapt, la data de 6 septembrie, în jurul orei 09.50, în timp ce se deplasau cu un mijloc de transport în comun, trei bărbați i-ar fi sustras unei femei suma de 14.075 $.

FILMUL ÎNTÂMPLĂRII: Un bărbat în vârstă de 50 de ani, domiciliat în București, împreună cu o persoană de sex masculin a cărei identitate a rămas până în acest moment al anchetei, necunoscută, a ajutat la comiterea cu intenție și în mod activ a unei infracțiuni de furt din poșetă, constând în aceea că s-a postat între victimă şi ceilalţi călători, asigurându-se astfel că nu observă nimeni momentul în care un alt bărbat (în vârstă de 30 de ani, domiciliat în București) comite infracțiunea de furt.

Din fericire, prejudiciul a fost recuperat în totalitate însă, din păcate, partea vătămată s-a împăcat cu autorii infracțiunii comise în dauna sa și acum nu mai are pretenții de natură civilă sau penală de la aceștia.

În data de 7 septembrie, polițiștii de la investigații criminale au dispus măsura reținerii pentru 24 de ore a bărbatului de 30 de ani, urmând ca în cursul acestei zile să fie prezentat instanței cu propunere de arestare preventivă. Nici acest lucru nu mai este posibil, la expirarea celor 24 de ore bărbatul a fost pus în libertate.

Din păcate, lăsând la o parte resursele umane și materiale investite de Poliția Sibiu pentru identificarea, depistarea și cercetarea acestei fapte, riscul este ca acești indivizi să revină în stradă și… să mai comită fapte similare. Mai mult decât atât, cei doi bărbați sunt cunoscuți cu astfel de preocupări.

Polițiștii sibieni fac apel către toți cetățenii care pot oferi informații care să conducă la identificarea celui de–al treilea bărbat, să apeleze 0269/208211 – Poliția Municipiului Sibiu.

Imagini surprinse de camere de supraveghere video ale SC Tursib SA: bărbatul a cărei identitate vor poliiștii să o stabilească este evidențiat în cerc.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Ultimele articole

Europa a cântat și a dansat astăzi la Sibiu! Junii, în prim-plan!

Într-o atmosferă vibrantă, sibienii au fost alături de Junii...

Tălmăcean ajuns în spatele gratiilor pentru că își făcuse obicei din… hoție!

La data de 07 mai a.c., polițiștii din cadrul...

Secretul din spatele pozelor de pe pereții bunicilor: Ce ascundeau, de fapt, țăranii sibieni în hainele de sărbătoare?

În spatele fiecărei fotografii alb-negru, îngălbenite de timp și...

Alte articole

Pas important spre independență energetică, la Sadu! Proiect dedicat Școlii „Samuil Micu”

Acoperișul clădirii Școlii „Samuil Micu” din Sadu a devenit...

Accident cu victimă pe o stradă intens circulată din Mediaș

Polițiștii rutieri intervin chiar acum la un accident de...

Sibiul urcă Drapele României și UE pe Creasta Făgărașilor! Cum celebrează Consiliul Județean Sibiu celebrează Ziua Europei

Consiliul Județean Sibiu, prin instituțiile subordonate, marchează Ziua Europei...

Alexandru Petrescu (ASF): Educația financiară devine prioritate globală

Educația financiară a devenit o prioritate globală pe fondul...

Noutăți la Shopping City Sibiu: Brandul local Mobila ABC deschide un nou magazin în zona parcului comercial

Shopping City Sibiu își consolidează poziția de principală destinație...

Două concerte dedicate Zilei Europei, la Sibiu și Deva

Summitul Muzical European deschide luna mai prin două concerte...

Din aceeași categorie

Categorii populare