IMPACT MORTAL: Accidentul produs de conducatorul unui ATV a provocat moartea unui bărbat

Sâmbătă,  18 septembrie, la ora 00,05, polițiștii au fost sesizați cu privire la producerea unui accident rutier pe DJ 105 J, în afara localității Porumbacu de Jos.

 

La fața locului s-au deplasat de urgență polițiștii Serviciului Rutier Sibiu care, din primele cercetări efectuate, au constatat că, la data și ora de mai sus, în timp ce conducea un ATV neînmatriculat dinspre Glâmboaca spre Porumbacu de Jos, un bărbat în vârstă de 28 de ani, din municipiul Sibiu, la trecerea cu calea ferată, a pierdut controlul direcției de deplasare și a intrat în coliziune cu un stâlp din beton.

Din nefericire, în urma impactului a rezultat decesul pasagerului de pe ATV, un bărbat în vârstă de 54 de ani, din localitatea Șelimbăr.

De asemenea, șoferul a suferit vătămări corporale fiind transportat la spital pentru îngrijiri medicale.

Totodată, testarea alcoolscopică a șoferului a indicat o valoare de 0,67 mg/l alcool pur în aerul expirat.

 

Drept urmare, în cauză, s-au întocmit actele premergătoare efectuării de cercetări penale cu privire la săvârșirea infracțiunilor de ucidere din culpă, vătămare corporală din culpă, conducere sub influența alcoolului, respectiv conducerea pe drumurile publice a unui autovehicul neînmatriculat sau neînregistrat.

 

Cercetările continuă la nivelul Serviciului Rutier Sibiu, sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Avrig, urmând a fi stabilite cu exactitate toate circumstanțele producerii accidentului

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Ultimele articole

Europa a cântat și a dansat astăzi la Sibiu! Junii, în prim-plan!

Într-o atmosferă vibrantă, sibienii au fost alături de Junii...

Tălmăcean ajuns în spatele gratiilor pentru că își făcuse obicei din… hoție!

La data de 07 mai a.c., polițiștii din cadrul...

Secretul din spatele pozelor de pe pereții bunicilor: Ce ascundeau, de fapt, țăranii sibieni în hainele de sărbătoare?

În spatele fiecărei fotografii alb-negru, îngălbenite de timp și...

Alte articole

Pas important spre independență energetică, la Sadu! Proiect dedicat Școlii „Samuil Micu”

Acoperișul clădirii Școlii „Samuil Micu” din Sadu a devenit...

Accident cu victimă pe o stradă intens circulată din Mediaș

Polițiștii rutieri intervin chiar acum la un accident de...

Sibiul urcă Drapele României și UE pe Creasta Făgărașilor! Cum celebrează Consiliul Județean Sibiu celebrează Ziua Europei

Consiliul Județean Sibiu, prin instituțiile subordonate, marchează Ziua Europei...

Alexandru Petrescu (ASF): Educația financiară devine prioritate globală

Educația financiară a devenit o prioritate globală pe fondul...

Noutăți la Shopping City Sibiu: Brandul local Mobila ABC deschide un nou magazin în zona parcului comercial

Shopping City Sibiu își consolidează poziția de principală destinație...

Două concerte dedicate Zilei Europei, la Sibiu și Deva

Summitul Muzical European deschide luna mai prin două concerte...

Din aceeași categorie

Categorii populare