La ceas de dalbă sărbătoare, când creștinii ortodocși prăznuiesc Pogorârea Sfântului Duh,Sadu a confirmat… încă o dată că e locul unde timpul spune poveștile vii ale satului de când se știe el, în care timpul so prește pentru a sărbători iar totul aici devine acel ACASĂ de necuprins în cuvinte.
Generațiile de 40 și 50 de anis-au reîntâlnit cu emoție, cu dor, cu respect și cu bucuria regăsirii. Tot azi STRIGAREA CATALOGULUI a adus în prezent .chipurile copilăriei și poveștile unei vieți întregi.
Au urmat rugăciunile de slavă și mulțumire în cele două biserici ale satului, un semn de recunoștință pentru darul vieții și pentru binecuvântările primite de-a lungul anilor.
Jocul din Sadu, nelipsit la mare praznic, a readus farmecul tradițiilor noastre, iar momentul comemorării celor plecați spre veșnicie a adus lacrimi și reculegere. Privind fotografiile celor dragi, fiecare a regăsit o parte din propria poveste și din rădăcinile sale.
Iar apoi, la masa și petrecerea generațiilor, amintirile au prins din nou glas, transformând o zi într-o adevărată sărbătoare a prieteniei, a apartenenței și a dorului de casă.
Pentru cei rămași și pentru cei plecați în lume, mesajul acestei zile a fost unul singur:
SADU= ACASĂ.
Foto: Comuna Sadu



