În numai 3 zile, polițiștii sibieni au reținut 42 de permise de conducere!

Cifrele vorbesc: În perioada 19 – 21 iulie a.c., polițiștii sibieni au desfășurat o amplă acțiune de combatere a conducerii autovehiculelor de către șoferi aflați sub influența alcoolului sau a substanțelor psihoactive.

Au fost constatate 29 de infracțiuni la regimul circulației, au fost reținute 42 de permise de conducere, dintre care 24 pentru conducere sub influența alcoolului, și au fost aplicate 530 de sancțiuni contravenționale în valoare de 150.000 de lei.

Exemple:

La data de 19 iulie a.c., în jurul orei 17.00, pe DN 1, în afara localității Scoreiu, polițiștii au oprit pentru control un autoturism condus de către un bărbat în vârstă de 32 de ani, domiciliat în satul Colun.

În urma verificărilor, s-a constatat că acesta nu deține permis de conducere și se afla sub influența alcoolului, cu o concentrație de 1,46 mg/l alcool pur în aerul expirat.

În prezent, bărbatul este cercetat penal pentru săvârșirea infracțiunilor de conducere fără permis, respectiv conducere sub influența alcoolului.

În aceeași seară, în jurul orei 20.00, pe raza localității Jina, polițiștii au identificat un alt șofer care conducea un autoturism deși nu deține acest drept. Este vorba despre un bărbat în vârstă de 27 de ani, din Poiana Sibiului.

În plus, polițiștii au constatat că autoturismul condus nu este înmatriculat, iar numărul de înmatriculare de pe plăcuțele aplicate este fals.

În consecință, în cauză, s-a deschis un dosar de cercetare penală privind săvârșirea infracțiunilor de conducere fără permis, conducerea unui autovehicul neînmatriculat sau neînregistrat, respectiv conducerea unui autovehicul cu număr de înmatriculare fals.

Pentru aceleași infracțiuni este cercetat un alt sibian, în vârstă de 32 de ani, după ce, tot în seara zilei de 19 iulie, în jurul orei 21.00, a fost depistat pe DN 1, în zona localității Săcel, la volanul unui autoturism neînmatriculat și cu număr de înmatriculare fals. Pentru că bărbatul nu deține nici permis de conducere, pe numele său s-a deschis dosar de cercetare penală privind săvârșirea infracțiunilor de conducere fără permis, conducerea unui autovehicul neînmatriculat sau neînregistrat, respectiv conducerea unui autovehicul cu număr de înmatriculare fals.

La data de 20 iulie a.c., în jurul orei 00.30, pe Calea Turnișorului din municipiul Sibiu, a fost depistat un alt bărbat în vârstă de 36 de ani care conducea un autoturism deși nu deține permis de conducere. Mai mult decât atât, la testarea alcoolscopică a rezultat o concentrație de 0,68 mg/l alcool pur în aerul expirat, în cauză întocmindu-se dosar de cercetare penală privind săvârșirea infracțiunilor de conducere fără permis și conducere sub influența alcoolului.

De asemenea, în dimineața zilei de sâmbătă, în jurul orei 07.00, pe raza localității Copșa Mică, polițiștii au testat alcoolscopic un conducător auto în vârstă de 45 de ani, din județul Alba, aflat la volanul unui autoturism pe DN 14.

Întrucât rezultatul testării a fost de 0,47 mg/l alcool pur în aerul expirat, polițiștii au întocmit dosar de cercetare penală privind săvârșirea infracțiunii prevăzute de art. 336 aliniatul 1 din Codul Penal.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Ultimele articole

Europa a cântat și a dansat astăzi la Sibiu! Junii, în prim-plan!

Într-o atmosferă vibrantă, sibienii au fost alături de Junii...

Tălmăcean ajuns în spatele gratiilor pentru că își făcuse obicei din… hoție!

La data de 07 mai a.c., polițiștii din cadrul...

Secretul din spatele pozelor de pe pereții bunicilor: Ce ascundeau, de fapt, țăranii sibieni în hainele de sărbătoare?

În spatele fiecărei fotografii alb-negru, îngălbenite de timp și...

Alte articole

Pas important spre independență energetică, la Sadu! Proiect dedicat Școlii „Samuil Micu”

Acoperișul clădirii Școlii „Samuil Micu” din Sadu a devenit...

Accident cu victimă pe o stradă intens circulată din Mediaș

Polițiștii rutieri intervin chiar acum la un accident de...

Sibiul urcă Drapele României și UE pe Creasta Făgărașilor! Cum celebrează Consiliul Județean Sibiu celebrează Ziua Europei

Consiliul Județean Sibiu, prin instituțiile subordonate, marchează Ziua Europei...

Alexandru Petrescu (ASF): Educația financiară devine prioritate globală

Educația financiară a devenit o prioritate globală pe fondul...

Noutăți la Shopping City Sibiu: Brandul local Mobila ABC deschide un nou magazin în zona parcului comercial

Shopping City Sibiu își consolidează poziția de principală destinație...

Două concerte dedicate Zilei Europei, la Sibiu și Deva

Summitul Muzical European deschide luna mai prin două concerte...

Din aceeași categorie

Categorii populare