INVITAȚIE LA TEATRU: Ultimele reprezentații din acest an ale spectacolului „Metamorfoze”

Dacă e vară e și… TEATRU! POFTIȚI la SPECTACOL!

Metamorfoze”, mega-producția Teatrului Național „Radu Stanca” Sibiu, regizată de Silviu Purcărete, va fi prezentată publicului de încă patru ori în această vară. Producția este rezultatul unei colaborări între instituții din România, Luxemburg și Franța. Spectacolul a fost prima dată montat în curtea interioară a Centre Culturel de Rencontre Abbaye de Neumünster – o punere în scenă spectaculoasă, care a făcut publicul să aprecieze acustica și vizibilitatea unice ale acestui sit turistic. Evenimentul a avut premiera la deschiderea Capitalei Culturale Europene Luxemburg 2007, iar la Sibiu spectacolul a fost prezentat pentru prima dată în cadrul Festivalului Internațional de Teatru de la Sibiu 2009.

„Metamorfozele” sunt o operă vastă, compusă din cincisprezece cărți scrise în hexametri. Acestea totalizează peste doisprezece mii de versuri, cuprinzând două sute cincizeci de legende (un om ori o zeitate se transformă într-un animal, într-o plantă sau o constelație, în urma unor întâmplări deosebite) desfășurate cronologic, de la formarea universului până la apoteoza lui Cezar, divinizat ca o constelație. Metamorfozele sunt provocate prin voie divină constituind, în general, fie o pedeapsă, fie o recompensă din partea zeilor pentru muritori.

Reprezentațiile acestui spectacol, programate în această vară, vor avea loc în aer liber, la Fabrica de cultură (str. Triajului, nr.1-3), în următoarele zile:

  • – vineri, 8 iulie 2016, ora 21:30;

  • – sâmbătă, 9 iulie 2016, ora 21:30;

  • – duminica, 31 iulie 2016, ora 21:30;

  • – duminică, 21 august 2016, ora 21:30.

„Ne bucurăm că putem susține, pe durata verii, o serie limitată de reprezentații pentru ca spectatorii locali și străini să-l poată vedea în spațiul lui de acasă, spațiul ideal”, declară Constantin Chiriac, directorul general al TNRS.
Demn de laut aminte, anul viitor spectacolul împlinește 10 ani de existență și cu acest prilej TNRS va prezenta din nou producția la Luxemburg. De asemenea, mai sunt două invitații pentru a fi prezentat și în Grecia și Rusia.

*Bilete pentru reprezentațiile verii se pot achiziționa de la Agenția Teatrală de pe str. Nicolae Bălcescu, nr. 17, care funcționează după următorul program: Luni-Vineri – 11:00 – 18:00, iar în zilele 9, 30, 31 iulie și 20, 21 august, în intervalul orar 11:00 – 15:00. De asemenea, se pot procura și online, prin portalul eventim.ro.

Mai multe informații despre spectacol, dar și despre activitatea Teatrului Național „Radu Stanca” Sibiu găsiți pe www.tnrs.ro.

Sursa foto: www.sibfest.ro

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Ultimele articole

Europa a cântat și a dansat astăzi la Sibiu! Junii, în prim-plan!

Într-o atmosferă vibrantă, sibienii au fost alături de Junii...

Tălmăcean ajuns în spatele gratiilor pentru că își făcuse obicei din… hoție!

La data de 07 mai a.c., polițiștii din cadrul...

Secretul din spatele pozelor de pe pereții bunicilor: Ce ascundeau, de fapt, țăranii sibieni în hainele de sărbătoare?

În spatele fiecărei fotografii alb-negru, îngălbenite de timp și...

Alte articole

Pas important spre independență energetică, la Sadu! Proiect dedicat Școlii „Samuil Micu”

Acoperișul clădirii Școlii „Samuil Micu” din Sadu a devenit...

Accident cu victimă pe o stradă intens circulată din Mediaș

Polițiștii rutieri intervin chiar acum la un accident de...

Sibiul urcă Drapele României și UE pe Creasta Făgărașilor! Cum celebrează Consiliul Județean Sibiu celebrează Ziua Europei

Consiliul Județean Sibiu, prin instituțiile subordonate, marchează Ziua Europei...

Alexandru Petrescu (ASF): Educația financiară devine prioritate globală

Educația financiară a devenit o prioritate globală pe fondul...

Noutăți la Shopping City Sibiu: Brandul local Mobila ABC deschide un nou magazin în zona parcului comercial

Shopping City Sibiu își consolidează poziția de principală destinație...

Două concerte dedicate Zilei Europei, la Sibiu și Deva

Summitul Muzical European deschide luna mai prin două concerte...

Din aceeași categorie

Categorii populare