ISU Sibiu – Peste 215 intervenții în perioada 24-29.12.2019

Pompierii militari din cadrul Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă “Cpt. Dumitru Croitoru” al judeţului Sibiu au intervenit, în această mini-vacanță prilejuită de sărbătorile Crăciunului, pentru stingerea a patru incendii și acordarea primului-ajutor calificat în 211 cazuri medicale.

 

Alte 48 de persoane au fost asistate medical de către formațiunile SMURD din cadrul Serviciilor voluntare ale localităţilor Copşa Mică şi Ocna Sibiului.

Echipajele de pompieri militari au intervenit în această perioadă pentru localizarea și lichidarea a patru incendii după cum urmează: la o anexă gospodărească în localitatea Axente Sever, la o casă în localitatea Sadu , la două tomberoane din plastic în localitatea Șura Mică și la două pubele de gunoi în mun. Mediaș, str. Aleea Cameliei.

Acest interval a fost marcat de producerea a patru accidente rutiere la care salvatorii sibieni au intervenit și au acordat primul ajutor calificat pentru șapte persoane rănite; din nefericire a rezultat și decesul a două persoane în urma impactului devastator.

De asemenea, pompierii sibieni din cadrul Punctului de Lucru Săliște au asigurat măsurile P.S.I. la Spectacolul Adunarea Junilor în localitatea Săliște .

Salvatorii sibieni au efectuat în această perioadă un număr de 15 recunoașteri la obiectivele din zona de competență.

Foto: ISU SIBIU

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Ultimele articole

Europa a cântat și a dansat astăzi la Sibiu! Junii, în prim-plan!

Într-o atmosferă vibrantă, sibienii au fost alături de Junii...

Tălmăcean ajuns în spatele gratiilor pentru că își făcuse obicei din… hoție!

La data de 07 mai a.c., polițiștii din cadrul...

Secretul din spatele pozelor de pe pereții bunicilor: Ce ascundeau, de fapt, țăranii sibieni în hainele de sărbătoare?

În spatele fiecărei fotografii alb-negru, îngălbenite de timp și...

Alte articole

Pas important spre independență energetică, la Sadu! Proiect dedicat Școlii „Samuil Micu”

Acoperișul clădirii Școlii „Samuil Micu” din Sadu a devenit...

Accident cu victimă pe o stradă intens circulată din Mediaș

Polițiștii rutieri intervin chiar acum la un accident de...

Sibiul urcă Drapele României și UE pe Creasta Făgărașilor! Cum celebrează Consiliul Județean Sibiu celebrează Ziua Europei

Consiliul Județean Sibiu, prin instituțiile subordonate, marchează Ziua Europei...

Alexandru Petrescu (ASF): Educația financiară devine prioritate globală

Educația financiară a devenit o prioritate globală pe fondul...

Noutăți la Shopping City Sibiu: Brandul local Mobila ABC deschide un nou magazin în zona parcului comercial

Shopping City Sibiu își consolidează poziția de principală destinație...

Două concerte dedicate Zilei Europei, la Sibiu și Deva

Summitul Muzical European deschide luna mai prin două concerte...

Din aceeași categorie

Categorii populare