10 noiembrie este ZIUA ARTILERIEI ROMÂNE. O ZI, O SĂRBĂTOARE, O FILĂ DE ISTORIE dinaintea căreia să înălțăm un gând, o floare și neasemuit respect, pentru una dintre cele mai grele arme ale ARMATEI ROMÂNE.
La 10 noiembrie 1843, prin porunca Domnească nr. 198, se legifera înfiinţarea primei baterii de artilerie în oastea română.
Este arma destinată pentru sprijinul cu foc al operatiilor fortelor luptătoare, constituind mijlocul principal de lovire cu foc a obiectivelor terestrș si de la suprafața apei.
Istoria consemnează că în anul 1843, domnitorul Gh.Bibescu a întreprins o călătorie la Istanbul şi, la înapoiere, a adus în ţară patru tunuri de calibru 80 mm, dăruite în semn de preţuire de către sultan, pentru ca „să slujească întru paza bunei rânduieli şi liniştei obşteşti”.
***Începuturile artileriei se pierd în negura vremurilor, desi notiunea de artilerie a apărut destul de recent la scara istoriei, pe la mijlocul veacului al XV-lea. Termenul „artilerie” derivă din verbul arhaic francez „artiller”, care înseamnă arta de a construi si mânui, pe timpul luptelor, diferite masini de război.
Dar această masină de război, cum este tunul, nu este o masină oarecare! „În această masină (tun) se razimă toată puterea pedestrimii, toată splendoarea călărimii, cu un cuvânt toată puterea războiului”, observa cronicarul polonez L. Gorecki! De aceea, comandantii militari, din toate timpurile, au învătat că Stiinta folosirii acestei arme puternice este o datorie pentru ei. Napoleon o spune direct: „Un comandant care nu stie să folosească această puternică armă din subordine, care nu are consideratii pentru nevoile artileriei nu ar trebui să o comande niciodată”. (www.forter.ro/ro/arme/artileria)
Și în istoria armatei noastre, ca pretutindeni în lume, artileria a tinut pasul cu timpul. Ea a cunoscut dezvoltările pe care le-a cerut necesitatea îndeplinirii misiunilor ce i-au fost puse înainte de către strategi. Mai întâi cerintele de cantitate, apoi, tot mai mult influentată de costuri, cerintele de calitate! Iar astăzi asistăm la o nouă provocare: artileria trebuie să facă pasul spre devenirea ei sistem integrat si integrant pe câmpul de luptă 3D, controlat informational.
Artileria continuă să fie principala forță de sprijin cu foc din compunerea Forțelor terestre. Și, mai mult, ea nu este doar o simplă armă, ci, astăzi, a devenit „un domeniu complex de aplicare a Științelor” (Gl.bg. dr. Eugen POPESCU). Sau, după cum scria generalul Alexandru Tell în primul număr al Revistei artileriei, „cunoștințele armei noastre formează o știință proprie care îmbrățișează tot felul de arme”.
Așadar, 10 noiembrie 1843 s-a consacrat pentru istoria artileriei române o dată memorabilă, un nou punct de plecare, ce marchează începutul procesului devenirii artileriei moderne în ţara noastră.
În anul 1835, Moldova avea doar un singur tun. Abia în anul 1849, când noul domnitor, Grigore Al. Ghica, prezent la Constantinopol cu ocazia investiturii, primeşte din partea sultanului 5 tunuri, se constituie şi în Moldova prima baterie de artilerie, formată din 6 tunuri trase de atelaje a câte 4 cai. Încadrarea a fost făcută cu ofiţerii şi militarii care efectuaseră pregătirea în Rusia precum şi cu ofiţeri şi soldaţi luaţi de la unitatea de infanterie din Iaşi.
LA MULȚI ANI ARTILERIȘTI, LA MULȚI ANI, BRAVII NOȘTRI! DUMNEZEU SĂ VĂ OCROTEASCĂ!
Foto: Revista Forțelor Terestre