„Vârstnicii sunt un capital important pentru fiecare comunitate, prin prisma experienței de o viață pe care au acumulat-o. De aceea, am considerat întotdeauna ca benefică implicarea dumneavoastră în proiectele orașului, permițându-vă să fiți activi și să contribuiți în comunitate, chiar dacă vă bucurați de pensie.
Lăsând la o parte diferențele și divergențele dintre generații, trebuie să creăm împreună o punte, o cale de comunicare prin care dumneavoastră, cei mai în vârstă, pot transfera informații, sfaturi și experiențe către generațiile mai tinere.
Sper să aveți răbdarea și puterea de a transmite tinerilor din cunoștințele dumneavoastră, iar tinerii să aibă maturitatea să le primească și să le folosească.
“La mulți ani!” seniorilor sibieni de Ziua Internațională a Persoanelor Vârstnice.”
(Astrid Fodor, Primarul Municipiului Sibiu)

