Marți, 17 mai, Piața Mare a Sibiului a fost scena pe care o nouă generație de studenți a sărbătorit absolvirea cursurile Universității Lucian Blaga și cele ale Academiei Forțelor Terestre „Nicolae Bălcescu”.
Evenimentul „Gaudeamus 2016” a reunit în centrul Sibiului câteva absolvenți, oficialități, cadre didactice și părinți, într-un suflu entuziast și încărcat de emoții și speranțe.
În acest context, primarul interimar Astrid Fodor a transmis absolvenților un mesaj de felicitare cu această ocazie:
„Astăzi puneți punct unei perioade care v-a dat instrumentele pentru viitor, părinții v-au fost alături, iar profesorii v-au arătat calea. Acum e rândul vostru să folosiți acele instrumente și să vă alegeți drumul. Sibiul este un oraș care vă oferă șansa unei cariere, dar și un mediu plăcut în care să vă dezvoltați pe plan personal. Este un oraș dinamic care are încă loc să crească și sper ca Sibiul să o facă și prin voi, fiecare în domeniul pe care l-ați ales. Sibiul se poate dezvolta doar prin comunitatea sa, deci implicit prin dumneavoastră.”
Credit foto: Asociația Focus

