Modificarea cuantumului amenzilor contravenționale pe linie de evidență a persoanelor

Direcţia Judeţeană de Evidenţă a Persoanelor Sibiu, instituţie publică aflată în subordinea Consiliului Judeţean Sibiu, pornind de la modificările legislative intervenite în ceea ce privește constatarea contravențiilor și aplicarea sancțiunilor contravenționale în materie de evidență a persoanelor,

respectiv stabilirea unui cuantum majorat al amenzilor, de la 40-80 lei la 500-1000 lei, pentru fiecare dintre situațiile pe care le vom expune mai jos,

pentru a proteja cetățenii de aplicarea sancțiunilor de natură a le afecta patrimoniul, pe de-o parte, cât și pentru a preîntâmpina eventualele situații menite să genereze încălcarea conduitei prestabilite de către legiuitorul român, cu consecințe în ceea ce privește sancționarea contravențională, pe de altă parte,

în scopul unei informări clare, corecte și actuale asupra drepturilor și obligațiilor ce revin fiecărei persoane în domeniul de referință,

aduce la cunoștință, cetăţenilor judeţului Sibiu, următoarele:

  • în termen de 15 zile de la împlinirea vârstei de 14 ani, persoanele în cauză sunt obligate să solicite eliberarea actului de identitate;
  • de asemenea, în termen de un an de la data acordării/redobândirii cetăţeniei române, persoanele care optează pentru stabilirea domiciliului în România au obligaţia de a solicita eliberarea primului act de identitate;
  • orice modificări, adăugări sau menţiuni, altele decât cele prevăzute de lege, înscrise în actul de identitate sunt interzise şi atrag nulitatea acestuia;
  • învederăm faptul că, titularul sau reprezentantul legal al acestuia este obligat să solicite eliberarea unui nou act de identitate, după cum urmează: a) cu cel mult 180 de zile înainte de expirarea termenului de valabilitate a actului de identitate, dar nu mai puţin de 15 zile; b) în termen de 15 zile de la producerea uneia dintre situaţiile pe care le enunțăm, și anume: dacă s-a modificat numele sau prenumele titularului, data ori locul naşterii; la schimbarea domiciliului; în cazul schimbării denumirii sau rangului localităţilor şi străzilor, al renumerotării imobilelor sau rearondării acestora, al înfiinţării localităţilor sau străzilor; la atribuirea unui nou C.N.P.; în cazul deteriorării actului de identitate; în cazul pierderii, furtului sau distrugerii actului de identitate; când imaginea facială din actul de identitate nu mai corespunde cu fizionomia titularului; în cazul schimbării sexului; în cazul anulării actului de identitate;
  • mai aducem la cunoștință și faptul că, persoanele care îşi schimbă domiciliul sau îşi stabilesc reşedinţa sunt obligate să ceară înscrierea în cartea de imobil la noua locuinţă în termen de 15 zile de la mutare. De asemenea, persoanele care locuiesc în imobil sunt obligate să prezinte actul de identitate responsabilului cărţii de imobil, la solicitarea acestuia, pentru actualizarea cărţii de imobil – în ambele situații, sancțiunea pentru nerespectare este aceeași;
  • nu în ultimul rând precizăm că, la hoteluri şi în alte locuri de cazare în comun, înscrierea în cartea de imobil se face la sosire, prin grija proprietarului sau a administratorului acestora.

În contextul celor menționate, adresăm rugămintea tuturor persoanelor care doresc relații suplimentare privind activitatea de specialitate în materie de evidență a persoanelor, și nu numai, să acceseze website-ul instituției noastre www.djepsibiu.ro – în secțiunile specifice de interes.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Ultimele articole

Europa a cântat și a dansat astăzi la Sibiu! Junii, în prim-plan!

Într-o atmosferă vibrantă, sibienii au fost alături de Junii...

Tălmăcean ajuns în spatele gratiilor pentru că își făcuse obicei din… hoție!

La data de 07 mai a.c., polițiștii din cadrul...

Secretul din spatele pozelor de pe pereții bunicilor: Ce ascundeau, de fapt, țăranii sibieni în hainele de sărbătoare?

În spatele fiecărei fotografii alb-negru, îngălbenite de timp și...

Alte articole

Pas important spre independență energetică, la Sadu! Proiect dedicat Școlii „Samuil Micu”

Acoperișul clădirii Școlii „Samuil Micu” din Sadu a devenit...

Accident cu victimă pe o stradă intens circulată din Mediaș

Polițiștii rutieri intervin chiar acum la un accident de...

Sibiul urcă Drapele României și UE pe Creasta Făgărașilor! Cum celebrează Consiliul Județean Sibiu celebrează Ziua Europei

Consiliul Județean Sibiu, prin instituțiile subordonate, marchează Ziua Europei...

Alexandru Petrescu (ASF): Educația financiară devine prioritate globală

Educația financiară a devenit o prioritate globală pe fondul...

Noutăți la Shopping City Sibiu: Brandul local Mobila ABC deschide un nou magazin în zona parcului comercial

Shopping City Sibiu își consolidează poziția de principală destinație...

Două concerte dedicate Zilei Europei, la Sibiu și Deva

Summitul Muzical European deschide luna mai prin două concerte...

Din aceeași categorie

Categorii populare