Când intri la sfârşit de vară în satele din Mărginime, le simți, ba le auzi sufletul ca o boare curată mângâind ulițle și jocul și auzi cum saltă văzduhul în rugăciunile din vechile biserici. Privirea îţi aleargă printre arbori desferecată din grijile cotidianului, cu sprinteneală de veveriţă şăgalnică şi nestatornicie de fluture îndrăgostit…
Mari şi mici, tineri şi bătrâni, îmbujorați și faini ca pita caldă, ne întâmpină asemeni vechilor legende din locurile lor tainice, ca pe nişte oaspeţi intraţi fără veste într-o altă lume, paşnică, liberă de griji şi inocentă, un tărâm al viselor împlinite şi al bucuriei unei regăsiri pe care nici măcar nu o mai credeai. Totul e aici pentru mărturisirea iubirii. Totul e aici tradiție și un soi de liniște vindecătoare care vin din oameni, din locuri, din vârste, din port. Şi nu te lasă inima să pleci curând și musai aduni totul adânc, undeva, ca pe-un răsad din care mâine vei culege rod. Stai și contempli: ci zâmbind le arunci o privire de adio şi îi laşi acolo fără să le strici idila, să trăiască fericiţi cu toții până la adânci bătrâneţe, cu folos pentru urmaşii lor de mâine şi de mai târziu. Iei cu tine, mai târziu, bucuria de a fi cunoscut duhovnicul satului, în splendoarea ipostazelor sale: ȚĂRANUL.
Ce sate, ce bunătate, ce toamnă-n inimă… Ceas de belșug!
Sursa foto: Diana Mustea
