Persoanele juridice pot achita obligațiile fiscale și bugetare cu cardul bancar la POS-urile instalate în toate unitățile teritoriale ale Trezoreriei Statului

 

În Monitorul Oficial nr. 102 din 1 februarie 2022 a fost publicat Ordinul Ministrului Finanțelor (OMF) nr. 94/2022 privind obligațiile fiscale și bugetare care pot fi achitate prin intermediul cardurilor bancare la terminalele POS instalate la unitățile teritoriale ale Trezoreriei Statului.

ATENȚIE: Agenția Națională de Administrare Fiscală informează contribuabilii, persoane fizice şi juridice că, începând cu data publicării ordinului în Monitorul Oficial, pot achita prin intermediul cardurilor bancare la terminalele POS instalate la sediile unităţilor Trezoreriei Statului, sume reprezentând venituri ale bugetului de stat sau venituri cuvenite altor bugete administrate de ANAF, atât în situaţia în care plata se efectuează în conturi de venituri bugetare, cât şi în situaţia în care plata acestora se efectuează în conturi unice.

Menționăm că anterior doar persoanele fizice puteau plăti cu cardul și doar pentru anumite obligații fiscale care erau administrate fiscal pe baza codului numeric personal.

De asemenea, Ordinul Ministrului Finanțelor Publice nr. 943/2016 privind tipurile de creanțe fiscale care pot fi plătite prin intermediul cardurilor bancare prin POS, publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 501 din 5 iulie 2016, cu modificările și completările ulterioare, a fost abrogat.

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Ultimele articole

Europa a cântat și a dansat astăzi la Sibiu! Junii, în prim-plan!

Într-o atmosferă vibrantă, sibienii au fost alături de Junii...

Tălmăcean ajuns în spatele gratiilor pentru că își făcuse obicei din… hoție!

La data de 07 mai a.c., polițiștii din cadrul...

Secretul din spatele pozelor de pe pereții bunicilor: Ce ascundeau, de fapt, țăranii sibieni în hainele de sărbătoare?

În spatele fiecărei fotografii alb-negru, îngălbenite de timp și...

Alte articole

Pas important spre independență energetică, la Sadu! Proiect dedicat Școlii „Samuil Micu”

Acoperișul clădirii Școlii „Samuil Micu” din Sadu a devenit...

Accident cu victimă pe o stradă intens circulată din Mediaș

Polițiștii rutieri intervin chiar acum la un accident de...

Sibiul urcă Drapele României și UE pe Creasta Făgărașilor! Cum celebrează Consiliul Județean Sibiu celebrează Ziua Europei

Consiliul Județean Sibiu, prin instituțiile subordonate, marchează Ziua Europei...

Alexandru Petrescu (ASF): Educația financiară devine prioritate globală

Educația financiară a devenit o prioritate globală pe fondul...

Noutăți la Shopping City Sibiu: Brandul local Mobila ABC deschide un nou magazin în zona parcului comercial

Shopping City Sibiu își consolidează poziția de principală destinație...

Două concerte dedicate Zilei Europei, la Sibiu și Deva

Summitul Muzical European deschide luna mai prin două concerte...

Din aceeași categorie

Categorii populare