O situație tensionată a izbucnit în ultimele zile în Sibiu, unde peste 1.000 de locatari, majoritatea din zona bulevardului Mihai Viteazu, au primit notificări privind sistarea alimentării cu gaze naturale. Deși inițial problema părea a fi legată de neplata facturilor, situația s-a dovedit mult mai complexă, lăsând zeci de familii în frig și confuzie, prinse într-un labirint birocratic între furnizori, distribuitori și firmele de verificări tehnice.
Situația a stârnit un val de nemulțumiri, sibienii reclamând că, deși și-au achitat datoriile și au montat detectoarele de gaz solicitate, procesul de reconectare sau de validare a instalației trenează de mai bine de 10 zile, conform oradesibiu.ro.
„Mama mea stă la prieteni, eu vin acasă în frig”
Mulți dintre cei afectați susțin că au fost victimele unor probleme tehnice ale aplicațiilor de plată sau ale unor neînțelegeri, însă consecințele sunt drastice. O sibiancă afectată a explicat calvarul prin care trece, subliniind lipsa de reacție rapidă a operatorilor după remedierea problemelor.
„Gazul mi s-a notificat că poate fi tăiat pentru neplată, dar aplicația portal nu funcționa când am vrut să plătesc. Am două apartamente și nu am putut plăti pentru ambele imediat. Am achitat ulterior pe site și am montat detectorul de gaz, dar încă nu s-a rezolvat nimic. Sunt peste o mie de persoane în această situație”, a declarat aceasta.
Femeia atrage atenția asupra impactului social al acestor măsuri: „Dacă era neglijență, ar fi fost în regulă, dar nu așa. În continuare nu avem gaz. Mama mea stă la prieteni și eu vin acasă în frig. Este nedrept că nu ni s-a dat drumul la gaz imediat, chiar dacă detectorul urma să fie montat în câteva zile”.
Nu doar datoriile sunt problema: Improvizațiile și lipsa detectoarelor
Deși notificările au pornit în unele cazuri de la neplată, blocajul actual este cauzat în mare parte de neconformitățile tehnice. Operatorii de distribuție au identificat numeroase probleme în fișele tehnice ale instalațiilor:
Improvizații realizate anterior la instalațiile de gaz.
Lucrări neautorizate sau neconforme executate de diverși operatori economici.
Lipsa detectoarelor de gaz funcționale.
Aceste măsuri nu sunt arbitrare, ci se bazează pe Ordinul ANRE nr. 179/2015. Acesta prevede clar că alimentarea cu gaze poate fi suspendată temporar dacă instalația nu este sigură. Operatorii au obligația legală de a sista furnizarea până la remedierea problemelor, pentru a preveni explozii sau accidente.
Explicațiile specialiștilor: „Siguranța înainte de toate”
Andrei, inginer de instalații, a explicat pentru SibiuNews că notificările primite de oameni sunt, în fapt, o măsură de siguranță impusă de legislație.
„Oamenii au efectuat verificările prin operatori economici, dar unele fișe au fost respinse ca neconforme. În unele cazuri, centralele nu mai erau conforme, iar instalațiile aveau improvizații. Distribuția s-a autosesizat. Primele sistări au fost din motive tehnice, iar Ordinul 179 prevede că detectoarele de gaz trebuie montate atât în interior, cât și pe casa scării”, explică specialistul.
Confuzia dintre „cine taie” și „cine repară”
Un alt motiv al frustrării locatarilor este confuzia dintre rolurile companiilor de pe piață:
Distribuitorul (ex: Delgaz) – deține rețeaua și oprește gazul în caz de pericol.
Furnizorul – cel care emite factura.
Operatorii economici autorizați – firmele private care fac verificările și reparațiile în casele oamenilor.
Inginerul avertizează că simpla plată a facturii nu rezolvă o problemă tehnică a țevilor sau a centralei: „Oamenii trebuie să înțeleagă că orice intervenție asupra unei conducte de gaz se face pe baza unei sesizări. Ei ne solicită revizii, noi stabilim data și ora pentru verificare, iar doar după confirmarea că toate standardele sunt respectate se poate repune alimentarea”.
Până la clarificarea situației fiecărui abonat în parte, sute de sibieni rămân în așteptarea echipelor tehnice, sperând ca birocrația și verificările să se încheie înainte ca temperaturile de afară să scadă și mai mult.




