Sarbatoare muzicala de Florii, la Sibiu

Melomanilor sibieni li se pregateste ceva! De Florii, grupul Acapella îi asteaptă la doua concerte cu muzica sacra, aaa cum i-a obisnuit pe iubitorii de frumos, în preambulul Sfintelor Pasti.

Astfel vă veţi putea bucura de prestaţia Acapellei, după următorul program:

28 aprilie: de la ora 11:00 la Catedrala Mitropolitană şi de la ora 18:00 la  Biserica Ursulinelor.

Aşa cum consemnează www.informatorulmoldovei.ro, de la debutul său şi până astăzi, grupul Acapella şi-a consfinţit activitatea printr-o semnificativă experienţă şi evoluţie, din propriul parcurs laborios dând cursivitate în ingeniozitate alegră şi har acţionat prin continuă şi îndelungată pregătire şi participare colectivă, decisivă în asigurarea unor concerte elevate şi expresive. Participările la concursuri şi festivaluri internaţionale, turneele prin ţară şi străinătate, i-au adus multe premii şi distincţii importante, printre care Premiul l şi Marele Premiu la festivalul-concurs “Tinereţe şi Muzică”-Viena, 2000, la care au participat 36 de formaţii, din 17 ţări ale lumii. Drept urmare, grupul a fost invitat să concerteze doi ani mai târziu, în deschiderea acestui festival. În anul 2003, “Acapella” a primit din partea Fundaţiei Hanns Seidel “Premiul pentru Comunicare Internaţională”, la un festival organizat de Televiziunea bavareză, alături de care a mai avut o colaborare pentru producţia de televiziune “Weihnachten in Europa”.

“Acapella” este primul proiect al Asociaţiei Culturale cu acelaşi nume care îşi propune promovarea actului artistic de calitate şi a tinerilor artişti. Prin această asociaţie, grupul a participat la cel mai mare proiect cultural pe care l-a găzduit România: “Sibiu, Capitala Culturală Europeană-2007”.

Repertoriul grupului vocal <<Acapella>>  cuprinde pe lângă muzica corală clasică, negro-spirituals şi colinde, prelucrări folclorice din repertoriul atât de bogat al nostru şi prelucrări corale din muzica religioasă.

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Ultimele articole

Europa a cântat și a dansat astăzi la Sibiu! Junii, în prim-plan!

Într-o atmosferă vibrantă, sibienii au fost alături de Junii...

Tălmăcean ajuns în spatele gratiilor pentru că își făcuse obicei din… hoție!

La data de 07 mai a.c., polițiștii din cadrul...

Secretul din spatele pozelor de pe pereții bunicilor: Ce ascundeau, de fapt, țăranii sibieni în hainele de sărbătoare?

În spatele fiecărei fotografii alb-negru, îngălbenite de timp și...

Alte articole

Pas important spre independență energetică, la Sadu! Proiect dedicat Școlii „Samuil Micu”

Acoperișul clădirii Școlii „Samuil Micu” din Sadu a devenit...

Accident cu victimă pe o stradă intens circulată din Mediaș

Polițiștii rutieri intervin chiar acum la un accident de...

Sibiul urcă Drapele României și UE pe Creasta Făgărașilor! Cum celebrează Consiliul Județean Sibiu celebrează Ziua Europei

Consiliul Județean Sibiu, prin instituțiile subordonate, marchează Ziua Europei...

Alexandru Petrescu (ASF): Educația financiară devine prioritate globală

Educația financiară a devenit o prioritate globală pe fondul...

Noutăți la Shopping City Sibiu: Brandul local Mobila ABC deschide un nou magazin în zona parcului comercial

Shopping City Sibiu își consolidează poziția de principală destinație...

Două concerte dedicate Zilei Europei, la Sibiu și Deva

Summitul Muzical European deschide luna mai prin două concerte...

Din aceeași categorie

Categorii populare