Școala Gimnazială ”Ioan Ban-Dascălu” din Poiana Sibiului, implicată într-un amplu proiect educațional internațional

 

În perioada 14-18 mai 2018 Școala Gimnazială ” Ioan Ban-Dascălu” Poiana Sibiului, reprezentată de profesorii Fântână Radu Vasile, Radu Mircea și Radu Maria Cornelia a participat în Istanbul la cea de-a patra mobilitate de formare/predare/învăţare din cadrul programului Erasmus +, KA 2, parteneriate strategice doar între şcoli – „Invention and Cultural Behaviour” .

Gazda acestui eveniment a fost Haci Hatice Bayraktar Anadolu Lisesi, iar alături de țara-gazdă au mai participat elevi și profesori din Italia, Spania, Lituania, Polonia și Slovenia. Așa cum aflăm de la directorul școlii, Prof. Fântână Radu Vasile, timp de cinci zile s-au desfășurat activități interesante pe tema medicinei și farmaciei.

Întâlnirea de proiect a debutat, ca de obicei, cu vizitarea instituției, urmat de  discursul directorului școlii gazdă, care a adresat un cuvânt de bun venit tuturor participanților. Fiecare școală parteneră a pregătit o prezentare care a vizat elogierea unei personalități marcante ce a avut contribuții însemnate la dezvoltarea medicinei sau a farmaciei.     

Cu această ocazie, profesorii însoțitori alături de elevi au aflat mai multe despre sistemul de învațământ din Turcia și au participat la diverse activități desfășurate în școala parteneră.În cadrul proiectului au fost vizitate Facultatea de Medicină și Farmacie din Istanbul, Muzeul Miniaturk ,iar elevii și profesorii au avut posibilitata de a afla mai multe despre cultura, istoria și obiceiurile Turciei prin vizitarea orasului Istanbul.

Demn de apreciat, participarea la acest tip de program Erasmus +, parteneriate strategice între şcoli, cu finanţare europeană, permite un schimb benefic de experienţe între factorii implicaţi în procesul educativ şi schimburi culturale între ţările partenere participante în proiect.

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Ultimele articole

Europa a cântat și a dansat astăzi la Sibiu! Junii, în prim-plan!

Într-o atmosferă vibrantă, sibienii au fost alături de Junii...

Tălmăcean ajuns în spatele gratiilor pentru că își făcuse obicei din… hoție!

La data de 07 mai a.c., polițiștii din cadrul...

Secretul din spatele pozelor de pe pereții bunicilor: Ce ascundeau, de fapt, țăranii sibieni în hainele de sărbătoare?

În spatele fiecărei fotografii alb-negru, îngălbenite de timp și...

Alte articole

Pas important spre independență energetică, la Sadu! Proiect dedicat Școlii „Samuil Micu”

Acoperișul clădirii Școlii „Samuil Micu” din Sadu a devenit...

Accident cu victimă pe o stradă intens circulată din Mediaș

Polițiștii rutieri intervin chiar acum la un accident de...

Sibiul urcă Drapele României și UE pe Creasta Făgărașilor! Cum celebrează Consiliul Județean Sibiu celebrează Ziua Europei

Consiliul Județean Sibiu, prin instituțiile subordonate, marchează Ziua Europei...

Alexandru Petrescu (ASF): Educația financiară devine prioritate globală

Educația financiară a devenit o prioritate globală pe fondul...

Noutăți la Shopping City Sibiu: Brandul local Mobila ABC deschide un nou magazin în zona parcului comercial

Shopping City Sibiu își consolidează poziția de principală destinație...

Două concerte dedicate Zilei Europei, la Sibiu și Deva

Summitul Muzical European deschide luna mai prin două concerte...

Din aceeași categorie

Categorii populare