SIBIU: Comitetul Interministerial pentru Securitate „ROMÂNIA–UE 2019”

În contextul Summit-ului de la Sibiu, la nivelul conducerilor instituțiilor din Sistemul Naţional de Apărare, Ordine Publică şi Siguranţă Naţională – MApN, MAI, SRI, SIE, STS şi SPP – a fost constituit Comitetul Interministerial pentru Securitate „ROMÂNIA–UE 2019”.

 

Concret, fiecare instituţie, în limitele competențelor prevăzute prin lege, a stabilit și a adaptat măsurile de securitate necesare bunei derulări a evenimentelor din 9 mai 2019, astfel încât să permită desfăşurarea în condiții normale a activităților cotidiene din Sibiu și fără să impună restricții deosebite.

Având în vedere importanţa evenimentului, prezenţa şefilor de stat şi de guvern, precum şi a oficialilor europeni, Comitetul Interministerial pentru Securitate „ROMÂNIA–UE 2019” a organizat ședințe periodice de lucru, atât în București, cât și în Sibiu, la care au participat şi autorităţile locale.

O astfel de întâlnire, cu caracter tehnic, la care au participat reprezentanţi din MApN, MAI, SRI, SIE, STS şi SPP, a avut loc astăzi la Sibiu, când au fost analizate în detaliu, la faţa locului, măsurile de securitate ce se impun pentru un astfel de eveniment.

Potrivit unei informări oficiale, Comitetul Interministerial pentru Securitate „ROMÂNIA–UE 2019” a dimensionat acţiunile ce vor avea loc în Sibiu, astfel încât viaţa sibienilor să se desfăşoare normal, în oraşul care va găzdui cel mai important eveniment din perioada în care România deţine preşedinţia Consiliului Uniunii Europene.

Comitetul Interministerial pentru Securitate „ROMÂNIA–UE 2019”

mapn.ro mai.gov.ro sri.ro sie.ro stsnet.ro spp.ro

 

 

Sursa foto: Turist Info

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Ultimele articole

Europa a cântat și a dansat astăzi la Sibiu! Junii, în prim-plan!

Într-o atmosferă vibrantă, sibienii au fost alături de Junii...

Tălmăcean ajuns în spatele gratiilor pentru că își făcuse obicei din… hoție!

La data de 07 mai a.c., polițiștii din cadrul...

Secretul din spatele pozelor de pe pereții bunicilor: Ce ascundeau, de fapt, țăranii sibieni în hainele de sărbătoare?

În spatele fiecărei fotografii alb-negru, îngălbenite de timp și...

Alte articole

Pas important spre independență energetică, la Sadu! Proiect dedicat Școlii „Samuil Micu”

Acoperișul clădirii Școlii „Samuil Micu” din Sadu a devenit...

Accident cu victimă pe o stradă intens circulată din Mediaș

Polițiștii rutieri intervin chiar acum la un accident de...

Sibiul urcă Drapele României și UE pe Creasta Făgărașilor! Cum celebrează Consiliul Județean Sibiu celebrează Ziua Europei

Consiliul Județean Sibiu, prin instituțiile subordonate, marchează Ziua Europei...

Alexandru Petrescu (ASF): Educația financiară devine prioritate globală

Educația financiară a devenit o prioritate globală pe fondul...

Noutăți la Shopping City Sibiu: Brandul local Mobila ABC deschide un nou magazin în zona parcului comercial

Shopping City Sibiu își consolidează poziția de principală destinație...

Două concerte dedicate Zilei Europei, la Sibiu și Deva

Summitul Muzical European deschide luna mai prin două concerte...

Din aceeași categorie

Categorii populare