„SIBIU – ORAȘUL BUNELOR MANIERE. Azi, Vasile Aaron – cartierul bunelor maniere!

Proiectul îşi propune să ducă mesajele acestei ingenioase campanii nu doar în zona centrală a Sibiului, ci şi în principalele cartiere ale Municipiului Sibiu. Această activitate presupune promovarea bunelor maniere prin organizarea unui spectacol de muzica clasică, elegant, rafinat, însă de mici dimensiuni organizatorice.

 

Este vorba, de fapt, despre o întalnire a locuitorilor din cartier cu muzica clasică. Așa cum, în trecut, sibienii îmbrăcați elegant, ieșeau la plimbare unde puteau auzi acorduri de muzică clasică, tot aşa acum instrumentiştii îi vor încânta în propriul cartier cu arii reinterpretate sau cu muzică de jazz într-o interpretare specială.

Conţinutul spectacolului constă în arii celebre interpretate live de instrumentişti.

Data şi durata estimată a evenimentului:

28 septembrie 2018

Locul de desfășurare: Zona locului de joacă, începând cu ora 17:00

“SIBIU – ORAŞUL BUNELOR MANIERE” – Ediția a-II-a se dorește o campanie care să continue proiectul desfășurat în anul 2017, care s-a bucurat de un succes local și național foarte mare. Acesta îşi propune să promoveze bunul simţ, chiar eleganţa, în comunitate, prin iniţierea unor campanii şi a unor activităţi de gen. Organizatorii promit să readucă aminte locuitorilor care sunt manierele elegante în societate, în spaţii comune precum zonele de spectacol, de alimentaţie publică , în parcuri şi în instituţiile publice , care sunt bunele manierele în trafic sau în raport cu ceilalţi cetăţeni.

De la mic la mare sibienii vor avea ocazia să întâlnească mesajele acestui proiect (campanii outdoor, de presă şi broşuri) și chiar să le practice în activităţile cuprinse în program ( spectacole, activități cu elevii) .

Revigorarea mândriei locale bazată pe felul în care ne comportăm şi nu pe simplul motiv că suntem născuţi în Sibiu este una dintre ţintele proiectului.

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Ultimele articole

Europa a cântat și a dansat astăzi la Sibiu! Junii, în prim-plan!

Într-o atmosferă vibrantă, sibienii au fost alături de Junii...

Tălmăcean ajuns în spatele gratiilor pentru că își făcuse obicei din… hoție!

La data de 07 mai a.c., polițiștii din cadrul...

Secretul din spatele pozelor de pe pereții bunicilor: Ce ascundeau, de fapt, țăranii sibieni în hainele de sărbătoare?

În spatele fiecărei fotografii alb-negru, îngălbenite de timp și...

Alte articole

Pas important spre independență energetică, la Sadu! Proiect dedicat Școlii „Samuil Micu”

Acoperișul clădirii Școlii „Samuil Micu” din Sadu a devenit...

Accident cu victimă pe o stradă intens circulată din Mediaș

Polițiștii rutieri intervin chiar acum la un accident de...

Sibiul urcă Drapele României și UE pe Creasta Făgărașilor! Cum celebrează Consiliul Județean Sibiu celebrează Ziua Europei

Consiliul Județean Sibiu, prin instituțiile subordonate, marchează Ziua Europei...

Alexandru Petrescu (ASF): Educația financiară devine prioritate globală

Educația financiară a devenit o prioritate globală pe fondul...

Noutăți la Shopping City Sibiu: Brandul local Mobila ABC deschide un nou magazin în zona parcului comercial

Shopping City Sibiu își consolidează poziția de principală destinație...

Două concerte dedicate Zilei Europei, la Sibiu și Deva

Summitul Muzical European deschide luna mai prin două concerte...

Din aceeași categorie

Categorii populare