Este de ajuns o plimbare „hai-hui” prin centrul istoric al Sibiului ca sa senzatia ca esti cufundat în legenda. Daca in Evul Mediu aici vrajitoarele erau arse pe rug, iar raufacatorii sfarseau la ghilotina, azi legendele se pastreaza nu doar prin vorba oamenilor, ci si prin ceea ce „povestesc”, cu generozitate, cladirile incarcate de istorie.
Pe lângă zidurile cetăţii, pasajele pietruite, tunelurile subterane sau turnurile semeţe, Sibiul are şi elemente arhitecturale mai puţin cunoscute, dar cu un impresionant potenţial turistic şi cultural, armonizând istoria, arta vechilor arhitecţi şi legendele. Este vorba, între altele, de „Ochii oraşului”. Aceia vii, neobosiţi, care stau de strajă de secole.
Experienţele mai multor generaţii au dus la apariţia unor tehnici de confecţionare a ţiglei ceramice şi de utilizare a acesteia ca material pentru învelirea acoperişurilor, cu rezultate excepţionale atât din punct de vedere al aspectului estetic-arhitectural, cât şi ca o „poartă” spre ingenioase interpretări şi legende păstrate cu sfinţenie în părţile Sibiului. Specifice clădirilor din zona Sibiului sunt atât acoperişurile din ţiglă ceramică tip solz, cu vârful rotund sau semirotund, cu înclinări şi suprafeţe foarte mari ce conferă o spectaculozitate deosebită, cât şi lucarnele într-un format lenticular care, datorită specificităţii lor locale, mai poartă numele de “Ochii Sibiului”. Le puteţi vedea atât la casele tradiţionale cu caracter impunător, cu acoperişuri foarte înclinate, uneori parcă sfidând regulile de arhitectură dar, în acelaşi timp fiind extrem de spectaculoase, interesante şi frumoase.
Privesc de oriunde, şi parcă te îndrumă cu bunăcuviinţă, şi parcă te cheamă să le asculţi povestea.
În Sibiu, şi azi, numeroase construcţii sau mărturie secolelor și unui tezaur care-ți merge minten la inimă! Acoperişurile istorice mai păstrează, iată, suficiente exemple de lucarne tip “Ochii Sibiului”, foarte bine proporţionate, iar starea lor surprinzător de bună – luând în considerare şi vechimea – arată că acest tip de tehnică protejează îndeajuns împotriva intemperiilor.
“Încă din Evul Mediu, aceşti ochi par ochii unor fiinţe. Oraşul era ca un arici, casele fiind dispuse pentru a se apăra, iar prin aceşti ochi, se putea observa totul”, declara, oarecând, pentru Agenţia ROMPRES, directorul Direcţiei Judeţene pentru Cultură, Vasile Crişan.
Numiţi de specialişti lucarne, “ochii” au funcţia de… plămâni. “Aceste lucarne, cunoscute la Sibiu ca nişte ‘ochi’, realizează de sute de ani ventilarea podurilor. Practic, aerul circulă în unele acoperişuri din zona veche, doar prin aceşti ‘ochi’, care permit şi observarea, asemenea unor ferestre”, preciza, la un moment dat și un arhitect sibian, Corneliu Drăgan.
În prezent, lucarnele mai pot fi zărite doar la casele construite în Evul Mediu. Locul “ochilor” a fost luat, în ultimii ani, de ferestrele de mansardă, deşi, mulţi sibieni ar dori să îşi pună “ochi” la casă, dar nu mai există mulţi dulgheri care să ştie meşteşugul lor, așa ca odinioară.
Şi, uite-aşa, câte trei sau câte cinci, vioi şi nevătămaţi, însoţesc paşii oricui, oriunde prin Sibiu. „Ochii oraşului”- un element de arhitectură intrat în povestea oraşului-muzeu. Oraşul cu mii de ochi, care îţi dau impresia că fiecare clădire este vie, că vrea să-ți vorbească…
foto: Louis Guermond
