Sibiul se… înfrăţeşte cu Deva. Prin Teatru. Iată cum…

Cunoscut cu un ecou impresionant atât în ţară cât şi peste hotare, Teatrul Național „Radu Stanca” Sibiu va susține în premieră o microstagiune cu patru spectacole de excepție la Deva, în perioada martie – iunie 2015. Spectacolele vor avea loc la Centrul Cultural „Drăgan Muntean”, în cadrul unui proiect ce intenționează să impulsioneze activitatea culturală din reședința județului Hunedoara.

Partea superioară a formularului

Partea inferioară a formularului

Constantin Chiriac, directorul general TNRS, a lansat la Deva un generos  proiect de colaborare între Teatrul Național „Radu Stanca” Sibiu și Municipiul Deva,  cu prilejul unei conferințe de presă la care au participat Petru Mărginean, primarul Devei și Alexandru Gruian, managerul Centrului Cultural „Drăgan Muntean”. Constantin Chiriac a subliniat necesitatea dialogului între instituțiile culturale reprezentative din Deva, și în același timp necesitatea unei dezbateri, care să stea la baza unor proiecte de viitor, ce vor putea transforma Deva într-un spațiu cultural important. „Prin proiecte serioase, și mai ales prin calitate, se pot schimba mentalități. Nimic nu se poate face peste noapte, dar în timp, veți câștiga încrederea oamenilor și veți reuși să transformați întreaga comunitate printr-un dat cultural, așa cum noi am reușit la Sibiu. Mai ales tinerii trebuie atrași spre teatru, ei trebuie implicați în viața comunității, prin parteneriate cu liceele din oraș”, a declarat  maestrul Constantin Chiriac, care a propus să se facă și o selecție a celor mai buni elevi din Deva, care vor primi șansa de a studia la Școala de management cultural de la Sibiu.

Primul spectacol TNRS prezentat la Deva va avea loc miercuri, 4 martie, ora 19:00: „Doamna de turtă dulce”, în regia lui Șerban Puiu, o comedie romantică cu momente înduioşătoare şi scene de puternică tensiune dramatică. Spectacolul de la Sibiu este o montare fidelă a textului original scris de Neil Simon. Piesa a fost publicată în 1970, este structurată în trei acte şi s-a jucat pentru prima dată pe Broadway, la Playmouth Theatre. Regizorul spectacolului reuşeşte să sudeze scenele păstrând un ritm alert, fără a pierde din spiritul revigorant şi amuzant al textului. Atmosfera newyorkeză a anilor ’70 este reflectată prin muzica din spectacol, costume şi decorul scenografei Iuliana Gherghescu, ce reconstituie în cel mai mic detaliu apartamentul unei clădiri din vestul Manhattan-ului. Din distribuția spectacolului fac parte actorii: Mariana Mihu, Nicu Mihoc, Iulia Popa/ Veronica Arizancu. Raluca Iani, Florin Coşuleţ și Alexandru Malaicu.

De asemenea, în lunile aprilie și mai vor fi prezentate la Deva cele două spectacole din seria Fabulelor urbane după Pau Miró, montate de Radu Afrim în această stagiune la Secția Română a TNRS: „Girafe” (22 aprilie) și „Bizoni” (5 mai). Pe 7 iunie va avea loc o reprezentație a spectacolului de teatru coregrafic „Mozart Steps”, realizat de Gigi Căciuleanu. Proiectul de colaborare între Teatrul Național „Radu Stanca” Sibiu și Centrul Cultural „Drăgan Muntean” Deva va continua și în stagiunea viitoare.

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Ultimele articole

Europa a cântat și a dansat astăzi la Sibiu! Junii, în prim-plan!

Într-o atmosferă vibrantă, sibienii au fost alături de Junii...

Tălmăcean ajuns în spatele gratiilor pentru că își făcuse obicei din… hoție!

La data de 07 mai a.c., polițiștii din cadrul...

Secretul din spatele pozelor de pe pereții bunicilor: Ce ascundeau, de fapt, țăranii sibieni în hainele de sărbătoare?

În spatele fiecărei fotografii alb-negru, îngălbenite de timp și...

Alte articole

Pas important spre independență energetică, la Sadu! Proiect dedicat Școlii „Samuil Micu”

Acoperișul clădirii Școlii „Samuil Micu” din Sadu a devenit...

Accident cu victimă pe o stradă intens circulată din Mediaș

Polițiștii rutieri intervin chiar acum la un accident de...

Sibiul urcă Drapele României și UE pe Creasta Făgărașilor! Cum celebrează Consiliul Județean Sibiu celebrează Ziua Europei

Consiliul Județean Sibiu, prin instituțiile subordonate, marchează Ziua Europei...

Alexandru Petrescu (ASF): Educația financiară devine prioritate globală

Educația financiară a devenit o prioritate globală pe fondul...

Noutăți la Shopping City Sibiu: Brandul local Mobila ABC deschide un nou magazin în zona parcului comercial

Shopping City Sibiu își consolidează poziția de principală destinație...

Două concerte dedicate Zilei Europei, la Sibiu și Deva

Summitul Muzical European deschide luna mai prin două concerte...

Din aceeași categorie

Categorii populare