ULUITOR! S-a descoperit casa în care a copilărit Iisus?!?

Un arheolog britanic este convins că a descoperit, pe baza unui text străvechi, scris în anul 670 e.n., casa în care Iisus şi-a petrecut primii ani din viaţă.

Potrivit Mediafax.ro, este vorba despre o structură modestă din piatră şi mortar, amplasată la mijlocul pantei unui deal. Omul de ştiinţă crede că argumentele sale îl îndreptăţesc să afirme că tocmai aceasta ar fi casa în care Iisus şi-a petrecut primii ani din viaţă. Arheologul susţine că acea casă datează din secolul I e.n. şi a fost descoperită pe baza unui text străvechi care vorbeşte despre o clădire din Nazaret în care Fecioara Maria şi Iosif l-au crescut pe Iisus, informează dailymail.co.uk.

Profesorul Ken Dark spune că acel text – „De Locis Sanctis” -, scris în anul 670 e.n. de călugărul irlandez Adomnan, precizează faptul că Iisus a crescut într-o casă aflată între două morminte şi lângă o biserică.

Textul în cauză, care are la bază relatările făcute în timpul unui pelerinaj la Nazaret de episcopul franciscan Arculf, vorbeşte despre o biserică „în care, odată, se afla căminul în care Iisus a fost crescut în primii lui ani de viaţă”.

În epoca bizantină şi, din nou, în secolul al XII-lea, pe vremea cruciadelor, ruinele casei au fost încorporate în structura unei biserici – sugerând că acea locuinţă are o mare importanţă şi că trebuia să fie protejată, afirmă acelaşi arheolog britanic, profesor la Universitatea Reading.

Casa era amplasată la mijlocul pantei unui deal calcaros, avea mai multe camere şi o scară din lemn. Una dintre uşile originale de la intrare a supravieţuit până în zilele noastre, ca şi o porţiune din pavajul din calcar al camerei principale.

În articolul său, publicat în Biblical Archaeological Review, profesorul Ken Dark spune că, deşi nu deţine nicio dovadă concretă, „nu există niciun motiv întemeiat” care să îl determine să creadă că acea structură nu a fost casa lui Iisus.

Conform surselor citate, cercetătorul britanic a studiat ruinele, care se află în partea nordică a Israelului, din anul 2006.

Casa a fost descoperită din întâmplare de un grup de călugăriţe dintr-o veche mănăstire, în anii 1880. Importanţa descoperirii a fost imediat recunoscută, iar autorităţile au ordonat efectuarea unor săpături. Preotul iezuit Henri Senes a efectuat o nouă serie de săpături în 1936.

Din 2006, arheologii coordonaţi de profesorul Ken Dark au descoperit în acel perimetru fragmente de vase de gătit, un fus şi artefacte din calcar.

Obiectele din calcar sugerează faptul că în acea casă a locuit o familie evreiască, întrucât evreii considerau că piatra de var nu poate fi impură.

Profesorul britanic, specialist în arheologia creştină din secolul I e.n., spune că acea construcţie, despre care el crede că ar fi casa în care a crescut Iisus, corespunde însemnărilor făcute de călugărul Adomnan.

Casa se află mai jos de mănăstirea Surorile din Nazaret, care se află peste drum de Biserica Buna Vestire.

Textul scris de călugărul Adomnan descrie două biserci din Nazaret, iar una dintre ele este chiar Biserica Buna Vestire.

„Cealaltă (biserică, n.r.) se afla în apropiere şi a fost construită lângă o grotă în care se aflau un izvor şi rămăşiţele a două morminte”, spune arheologul britanic.

Mănăstirea Surorile din Nazaret se potriveşte acelei descrieri, deoarece arheologii au găsit dovezi care atestă prezenţa în acel perimetru a unei biserici bizantine, care avea o cişmea şi două morminte în cripta sa principală.

Acum, însă, rămâne de văzut cum vor fi autentificate toate cele susţinute de cercetător, dar şi ce cuvânt va avea biserica în privinţa acestei ştiri care deja face înconjurul lumii pe internet.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Ultimele articole

Europa a cântat și a dansat astăzi la Sibiu! Junii, în prim-plan!

Într-o atmosferă vibrantă, sibienii au fost alături de Junii...

Tălmăcean ajuns în spatele gratiilor pentru că își făcuse obicei din… hoție!

La data de 07 mai a.c., polițiștii din cadrul...

Secretul din spatele pozelor de pe pereții bunicilor: Ce ascundeau, de fapt, țăranii sibieni în hainele de sărbătoare?

În spatele fiecărei fotografii alb-negru, îngălbenite de timp și...

Alte articole

Pas important spre independență energetică, la Sadu! Proiect dedicat Școlii „Samuil Micu”

Acoperișul clădirii Școlii „Samuil Micu” din Sadu a devenit...

Accident cu victimă pe o stradă intens circulată din Mediaș

Polițiștii rutieri intervin chiar acum la un accident de...

Sibiul urcă Drapele României și UE pe Creasta Făgărașilor! Cum celebrează Consiliul Județean Sibiu celebrează Ziua Europei

Consiliul Județean Sibiu, prin instituțiile subordonate, marchează Ziua Europei...

Alexandru Petrescu (ASF): Educația financiară devine prioritate globală

Educația financiară a devenit o prioritate globală pe fondul...

Noutăți la Shopping City Sibiu: Brandul local Mobila ABC deschide un nou magazin în zona parcului comercial

Shopping City Sibiu își consolidează poziția de principală destinație...

Două concerte dedicate Zilei Europei, la Sibiu și Deva

Summitul Muzical European deschide luna mai prin două concerte...

Din aceeași categorie

Categorii populare