Recunoaşterea valorii Ansamblului Folcloric Profesionist „Cindrelul – Junii Sibiului” şi a Silviei Macrea (manager şi coregraf, cea care mosteneste traditia instapanita de tatal sau, maestrul Ioan macrea, in urma cu 70 de ani) s-a făcut şi la nivel naţional ieri, 17 decembrie 2014, în cadrul Galei Celebrităţilor, organizată la Bucureşti de către Professional Celebrity și Ambasad’or Events.
Asa cum aflam dintr-un comunicat remis de conducerea CJCPCT Cindrelul-Junii Sibiului, aceasta a fost cea de-a 7 –a ediţie a Galei Celebrităţilor şi a avut loc la centrul de evenimente Ambasad’or. Categoriile de premiere ale galei au cuprins diverse domenii de activitate: administrație, sănătate, învățământ, diplomaţie, televiziune, actorie, regie, sport, cultură, muzică, popularitate.
Criteriile de evaluare ale celor nominalizați la premii au fost următoarele: popularitate, valoare, recunoaștere, implicare socială, studii, imagine și realizări profesionale.
Printre persoanele publice nominalizate în cadrul Galei Celebrităților s-au numărat: Președintele ales al României, Klaus Iohannis, Cezara Dafinescu, Maia Morgenstern, Jurgen Schunn, Ruxandra Dragomir, Gheorghe Turda, Simona Halep, Iuliana Tudor, Simona Gheorghe, Elena Merișoreanu, Radu Beligan, Gheorghe Hagi, Andra, Antonia, Inna.
Ansamblul Folcloric Profesionist „Cindrelul – Junii Sibiului” şi managerul Silvia Macrea au adus la Sibiu Trofeul Celebrităţii, încă o dovadă a recunoaşterii profesionalismului şi a eforturilor în slujba folclorului românesc, artistii sibieni fiind, fara doar si poate, emblema a identităţii noastre naţionale, joc si cantec in inimile tuturor romanilor.
Cea mai veche formaţie de dansuri populare a României, devenită patrimoniu universal: Junii Sibiului. S-au născut în 1944, din iniţiativa maestrului coregraf Ioan Macrea şi s-au transformat în mers din formaţie de amatori, la început bărbătească, apoi mixtă. A funcționat sub tutela Arsenalului din Sibiu, apoi a IPAS Sibiu, devenit Compa. În calitate de ansamblu de amatori, Junii Sibiului au participat la numeroase competiții și festivaluri folclorice, organizate în țară și străinătate, iar valoarea lor a fost recunoscută prin cele peste 100 de premii naționale și 60 de premii internaționale acordate ansamblului de jurii de specialitate.
În anul 1992, Ansamblul Junii Sibiului se unește cu orchestra Cindrelul și primește statutul de ansamblu profesionist, în semn de recunoaștere a valorii corpului de dansatori și instrumentiști, precum și a bogăției și diversității repertoriului abordat. Ansamblul Folcloric Profesionist Cindrelul-Junii Sibiului este condus de directorul Dumitru Giurcă Notar, iar în anul 1999, ansamblul devine parte integrantă a Centrul Județean al Creației Populare, condus de Traian Rapiță, apoi de Ioan Dinu și din 2005, de Silvia Macrea, fiica maestrului Ioan Macrea.
În repertoriul ansamblului se regăsesc jocurile populare din Transilvania, Moldova, Oltenia, Muntenia, Banat, Dobrogea, din patrimoniul muzical-coregrafic european, toate prezentate în costume specifice. Ansamblul valorifică deopotrivă obiceiuri, precum Prinsul văruţelor, Înălbitul pânzelor, Culesul viilor, Intrarea fetei în horă, Căluşul, Drăgaica, Capra, Căiuţii, şi jocuri bătrâneşti din zona Sibiului: Hodoroaga, Banu Mărăcine, Coconiţa, Glâmboaca. Fluierul de Mărginime, imaginea feciorului care joacă simultan cinci fete, „bituşca” ciobănească, pălăriile bogat ornamentate de Avrig, coiful de fată şi vălitorile de pe Valea Hârtibaciului, şirurile neobosite de 20 de piruete sau ponturi fecioreşti concură la crearea momentelor muzical-coregrafice, completate de proiecţii video şi efecte tehnice moderne. Toate suitele de jocuri şi obiceiuri pot fi adaptate reprezentaţiilor cu 4 -20 de perechi de dansatori, în săli de spectacol sau în spaţii mai puţin convenţionale.
Un segment special în cadrul repertoriului ansamblului o reprezintă spectacolele tematice: „Pe firul nesfârşit al vieţii” – montat în 2009, „Călătorie în ritm de vers, de cânt şi jocuri” – 2010 şi „De dragoste şi de dor”- 2011, „La Sibiu, în Piața Mare, târg de n-are asemănare” – 2012, primul spectacol de teatru muzical coregrafic montat de ansamblul după zeci de ani, și „La hanul lui Ghiță” – 2013.
Bogăţia şi diversitatea repertoriului, tehnica dansatorilor, instrumentiştilor şi soliştilor vocali au fost aplaudate în cele peste 600 de turnee efectuate în România, întreaga Europă, America de Nord, Asia şi Africa şi au fost recompensate cu premii şi medalii. Statutul de ambasador al spiritualităţii româneşti a fost recunoscut şi în 1986, când „Junii Sibiului” a fost prima formaţie de dansuri româneşti prezentă într-un turneu în SUA; în 2006, la Patras, când ansamblul a preluat simbolic cheia Capitalei Culturale Europene pentru Sibiu 2007, în 2009 când ansamblul a fost invitat să evolueze pentru demnitarii prezenţi la Summit-ul NATO de la Bucureşti și în 2012 când ansamblul a fost invitat la Dineul Oficial organizat de UEFA și la Summit-ul NATO de la Sibiu.
surse www.sportnews.ro, CJCPCT Cindrelul-Junii Sibiului

