Busuiocul, Ocimum basilicum, a fost cunoscut la indieni încă din urmă cu trei milenii şi s-a răspândit rapid în lumea largă datorită mirosului deosebit şi gustului caracteristic, aromat.
La indieni, busuiocul era foarte apreciat, cunoscut ca planta lui Krishna şi Vishnu. La romani şi, mai târziu, la italieni, busuiocul era considerat iarba dragostei şi a fertilităţii, înflorirea lui fiind celebrată prin serbări şi adevărate ritualuri, ce sunt rădăcina unor practici preluate chiar în creştinism.
La greci şi în toata lumea ortodoxă, busuiocul e considerat planta sacră. Agheazma se face cu busuioc şi se împrăştie cu un mănunchi de busuioc pentru alungarea răului şi sfinţirea locurilor. Busuiocul se pune, de asemenea, la icoane să atragă protecţia divină asupra casei şi stăpânilor ei.
La noi, dupa cum spun batranii, exista tradiţia ca busuiocul să se semene în ziua de Sfântul Gheorghe, înainte de răsăritul soarelui. Seminţele de busuioc se pun în pământ, în vase mici, la Dragobete, pe 24 februarie. Vasele se ţin în casa, la lumina şi, de Sfântul Gheorghe, se plantează în grădină.
Recoltarea busuiocului începe la sfârşitul lui iunie, când apar deja primele flori. Se culeg numai vârfurile înflorite, nu şi partea lemnoasă. Recoltarea durează până toamna, târziu. Pe măsură ce vârfurile înflorite se taie pentru uscare, planta dă ţi mai mulţi lujeri care, la rândul lor, vor înflori.
Proprietăţile medicinale ale busuiocului au fost cunoscute încă din antichitate. În scop terapeutic, de la busuioc se foloseşte partea aeriană care se usucă în straturi subţiri, în locuri bine aerisite.
Se spune ca busuiocul este un leac bun „pentru cei mâhniţi şi pentru cei cu inima grea” deoarece este un calmant excelent si un bun tonifiant şi reconfortant al nervilor.
Potrivit artefapte.ro, preparatele din busuioc, precum infuzia, decoctul, siropul, pulberea, uleiul au acţiune antibiotică, antiseptică. Busuiocul este şi un antiinflamator gastric, intestinal şi renal. Este, de asemenea, antifungic şi febrifug.
Chiar si medicii recunposc ca busuiocul tratează foarte multe afecţiuni cum ar fi colicile intestinale, balonările, voma, gripa, răceala, bronşita acuta şi cronică, durerile de cap, sinuzita, ulcerul gastric, infecţiile urinare, anorexia, diareea sau colita de fermentaţie.
În bucătăria mediteraneană, busuiocul este folosit ca plantă aromatică, fiind unul din ingredientele de baza ale celebrului sos pesto. Frunzele de busuioc se folosesc -i la prepararea altor sosuri pentru condimentarea pastelor. Chinezii -i tailandezii folosesc busuiocul la condimentarea multor feluri de mâncare dar -i la prepararea gemurilor de zmeură, căpşuni şi prune.
De sute de ani, fetele nemăritate îşi pun un fir de busuioc sub pernă, în ajun de Bobotează, pentru ca să li se arate în vis ursitul. Tradiţia este mai veche decât ne închipuim şi e greu de stabilit originea ei. O legendă românească spune ca busuiocul s-ar fi născut din mormântul unei fete udat cu lacrimi de către iubitul ei, pe care îl chema Busuioc.
Tot tradiţia cere ca busuiocul să fie ţinut la icoană, purtat la sân, închis într-un medalion sau în geanta, ori chiar ascuns în pătuţul pruncului deoarece reprezintă un adevărat talisman care te protejează de farmece şi atrage dragostea fiind simbolul fidelităţii şi al purităţii.
