Teatrul Vostru Sibiu ne bucură la FITS cu… “Suflete de statuie”

 

Uneori când nu suntem atenţi, când suntem preocupaţi sau privim în altă parte, statuile prind viaţă.

Câteodată, noaptea târziu, când toată lumea doarme, statuile cântă sau dansează, plâng sau chiar vorbesc, însă nimeni nu le poate vedea. Actorii trupei independente Teatrul Vostru, coordonaţi de actorul Marian Râlea, vă propun o experienţă unică: să deveniţi martor la miracolul statuilor care prind viaţă. Spectacolul „Suflet de statuie” înfăţişează un itinerariu în istoria românilor ai cărui protagonişti sunt nu numai statuile – simboluri istorice sau personaje celebre – ci şi cei care le dau viaţă. Aşadar, dacă sunteţi curioşi şi curajoşi, vă aşteptăm cu mic cu mare să asistaţi sau chiar să declanşaţi o minune: statui precum Contele Dracula, Măriuca Tănăsuca, Ionel Cântecel, şi multe altele vor fi aduse la viaţă chiar sub privirile dumneavoastră. Sunteţi pregătiţi?

Artă, magie, SPECTACOL- totul în regia inspiratului Marian Râlea.

Spectacolul poate fi urmărit pe Pietonala Bălcescu, după următorul program: 9 iunie- orele 19.00, 11 iunie- orele 19.30, 14.iunie, orele 19.15.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Ultimele articole

Europa a cântat și a dansat astăzi la Sibiu! Junii, în prim-plan!

Într-o atmosferă vibrantă, sibienii au fost alături de Junii...

Tălmăcean ajuns în spatele gratiilor pentru că își făcuse obicei din… hoție!

La data de 07 mai a.c., polițiștii din cadrul...

Secretul din spatele pozelor de pe pereții bunicilor: Ce ascundeau, de fapt, țăranii sibieni în hainele de sărbătoare?

În spatele fiecărei fotografii alb-negru, îngălbenite de timp și...

Alte articole

Pas important spre independență energetică, la Sadu! Proiect dedicat Școlii „Samuil Micu”

Acoperișul clădirii Școlii „Samuil Micu” din Sadu a devenit...

Accident cu victimă pe o stradă intens circulată din Mediaș

Polițiștii rutieri intervin chiar acum la un accident de...

Sibiul urcă Drapele României și UE pe Creasta Făgărașilor! Cum celebrează Consiliul Județean Sibiu celebrează Ziua Europei

Consiliul Județean Sibiu, prin instituțiile subordonate, marchează Ziua Europei...

Alexandru Petrescu (ASF): Educația financiară devine prioritate globală

Educația financiară a devenit o prioritate globală pe fondul...

Noutăți la Shopping City Sibiu: Brandul local Mobila ABC deschide un nou magazin în zona parcului comercial

Shopping City Sibiu își consolidează poziția de principală destinație...

Două concerte dedicate Zilei Europei, la Sibiu și Deva

Summitul Muzical European deschide luna mai prin două concerte...

Din aceeași categorie

Categorii populare