Timp medieval în cetatea Mediașului. Cum a fost…

Cronica unui timp medieval. Prea scurt, prea… trecător, dar dătător de speranțe pentru ceea ce va veni. Cavaleri, muzică, artă, spirit… un altfel de lecție de istorie… la Mediaș. În miez de țară, în miez de cetate…

Iată cum a fost…

Festivalul „Mediaș Cetate Medievală“ a reunit, la cea de a X-a ediție, un număr record de participanți. 7000 de oameni au luat parte la evenimentele organizate în Piața Regele Ferdinand I și 1500 de spectatori au asistat la Turnirul Cavaleresc de la Școala Sportivă.

Mediașul a marcat anul acesta 10 ani de festival îmbinând muzica, teatrul, arta și sportul. Cavalerii, domnii şi domniţele, turnirurile şi muzica au readus în Mediaș atmosfera medievală în cele trei zile de festival.

La această ediţie a Festivalului „Mediaş – Cetate Medievală” au participat trei dintre cele mai importante ordine cavalereşti din România, au avut loc 8 concerte, 4 reprezentaţii de dans medieval, s-au pus în scenă 8 piese de teatru, s-au lansat 2 cărţi și s-a desfăşurat un campionat de șah. De asemenea, spectatorii au fost martorii unei ridicări la rang de cavaler, au asistat la lupte libere între cavaleri, dar şi la prezentări de arme. Asociaţia Museion din Braşov a încântat publicul cu statui vii, animaţie pe picioroange, teatru de copii şi un concert la nai.

Ineditul evenimentului din acest an a fost Turnirul Cavaleresc unde cavalerii s-au întrecut în lupta între bine și rău. Spectacolul a fost organizat în premieră în municipiul de pe Târnava Mare de către Ordinul Cavalerilor de Mediaș cu sprijinul Asociației Cross Country Farm.

„Festivalul Mediaș Cetate Medievală este un eveniment de referință pentru municipiul nostru. Ediția din această an s-a bucurat de prezența unui număr record de participanți atât din Mediaș, cât și din Germania, Olanda, Ungaria sau SUA. Am încredere că Festivalul „Mediaș Cetate Medievală“ va evolua de la an și la an și că spectacolele oferite vor îmbina inovația cu specificul epocii.”, mărturisește primarul municipiului Mediaş Teodor Neamţu.

Cronica evenimentului, așa cum a fost ea transpusă pe pagina de socializare a festivalului.

sursa foto: 
Festivalul Mediaş – Cetate Medievală 

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Ultimele articole

Europa a cântat și a dansat astăzi la Sibiu! Junii, în prim-plan!

Într-o atmosferă vibrantă, sibienii au fost alături de Junii...

Tălmăcean ajuns în spatele gratiilor pentru că își făcuse obicei din… hoție!

La data de 07 mai a.c., polițiștii din cadrul...

Secretul din spatele pozelor de pe pereții bunicilor: Ce ascundeau, de fapt, țăranii sibieni în hainele de sărbătoare?

În spatele fiecărei fotografii alb-negru, îngălbenite de timp și...

Alte articole

Pas important spre independență energetică, la Sadu! Proiect dedicat Școlii „Samuil Micu”

Acoperișul clădirii Școlii „Samuil Micu” din Sadu a devenit...

Accident cu victimă pe o stradă intens circulată din Mediaș

Polițiștii rutieri intervin chiar acum la un accident de...

Sibiul urcă Drapele României și UE pe Creasta Făgărașilor! Cum celebrează Consiliul Județean Sibiu celebrează Ziua Europei

Consiliul Județean Sibiu, prin instituțiile subordonate, marchează Ziua Europei...

Alexandru Petrescu (ASF): Educația financiară devine prioritate globală

Educația financiară a devenit o prioritate globală pe fondul...

Noutăți la Shopping City Sibiu: Brandul local Mobila ABC deschide un nou magazin în zona parcului comercial

Shopping City Sibiu își consolidează poziția de principală destinație...

Două concerte dedicate Zilei Europei, la Sibiu și Deva

Summitul Muzical European deschide luna mai prin două concerte...

Din aceeași categorie

Categorii populare