TRAGEDIE LA AGNITA: O autospecială de poliție ar fi accidentat MORTAL o tânără

În această seară, în jurul orei 21,30, pe strada 1 Decembrie din orașul Agnita, s-a produs un accident rutier în care a fost implicat un polițist din cadrul Postului de Poliție Brădeni, aflat la volanul unei… autospeciale de poliție.

Din primele cercetări efectuate la locul producerii evenimentului, a rezultat faptul că polițistul, aflat în timpul serviciului, în timp ce conducea autospeciala pe direcția Agnita – Sighișoara, ar fi lovit o tânără în vârstă de 21 de ani, localnică, ce traversa partea carosabilă.

Din păcate, rănile suferite în urma impactului au dus la decesul tinerei,după cum transmite purtătorul de cuvânt al IPJ Sibiu, Elena Welter.

În cauză, se întocmesc actele pentru efectuarea de cercetări penale sub aspectul săvârșirii infracțiunii de ucidere din culpă, urmând a fi stabilite toate circumstanțele exacte în care s-a produs accidentul.
La finalul cercetărilor va fi propusă soluție legală prin Parchetul de pe lângă Judecătoria Agnita.

Lesne de înțeles, la nivelul I.P.J. Sibiu, se efectuează verificări interne cu privire la respectarea de către polițist a normelor de conduita profesională, iar în funcție de rezultatul anchetei penale, vor fi luate măsuri legale în consecință.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Ultimele articole

Europa a cântat și a dansat astăzi la Sibiu! Junii, în prim-plan!

Într-o atmosferă vibrantă, sibienii au fost alături de Junii...

Tălmăcean ajuns în spatele gratiilor pentru că își făcuse obicei din… hoție!

La data de 07 mai a.c., polițiștii din cadrul...

Secretul din spatele pozelor de pe pereții bunicilor: Ce ascundeau, de fapt, țăranii sibieni în hainele de sărbătoare?

În spatele fiecărei fotografii alb-negru, îngălbenite de timp și...

Alte articole

Pas important spre independență energetică, la Sadu! Proiect dedicat Școlii „Samuil Micu”

Acoperișul clădirii Școlii „Samuil Micu” din Sadu a devenit...

Accident cu victimă pe o stradă intens circulată din Mediaș

Polițiștii rutieri intervin chiar acum la un accident de...

Sibiul urcă Drapele României și UE pe Creasta Făgărașilor! Cum celebrează Consiliul Județean Sibiu celebrează Ziua Europei

Consiliul Județean Sibiu, prin instituțiile subordonate, marchează Ziua Europei...

Alexandru Petrescu (ASF): Educația financiară devine prioritate globală

Educația financiară a devenit o prioritate globală pe fondul...

Noutăți la Shopping City Sibiu: Brandul local Mobila ABC deschide un nou magazin în zona parcului comercial

Shopping City Sibiu își consolidează poziția de principală destinație...

Două concerte dedicate Zilei Europei, la Sibiu și Deva

Summitul Muzical European deschide luna mai prin două concerte...

Din aceeași categorie

Categorii populare