Tragedie la Slimnic! Și… NU e vorba de un accident rutier!

Polițiștii Secției de Poliție Rurală Șelimbăr efectuează în prezent cercetări pentru a stabili circumstanțele în care a survenit decesul unui bărbat, în localitatea Slimnic.

Din primele verificări efectuate a rezultat că, în cursul acestei dimineți, în timp ce efectua lucrări de extragere a unei pompe dintr-un puț de apă, bărbatul în vârstă de 49 de ani, din Slimnic, a fost lovit în zona capului de o piesă a mecanismului de ridicare (scripetele), care s-ar fi desprins accidental de punctul de susținere.

Din păcate, leziunile suferite au condus la decesul persoanei în cauză, trupul bărbatului fiind preluat de către reprezentanții Serviciului de Medicină Legală Sibiu în vederea efectuării autopsiei.

Astfel, la nivelul secției de poliție amintite, s-a deschis un dosar de cercetare penală sub aspectul săvârșirii infracțiunii de ucidere din culpă, urmând a fi lămurită întreaga situație de fapt care a dus la decesul bărbatului.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Ultimele articole

Europa a cântat și a dansat astăzi la Sibiu! Junii, în prim-plan!

Într-o atmosferă vibrantă, sibienii au fost alături de Junii...

Tălmăcean ajuns în spatele gratiilor pentru că își făcuse obicei din… hoție!

La data de 07 mai a.c., polițiștii din cadrul...

Secretul din spatele pozelor de pe pereții bunicilor: Ce ascundeau, de fapt, țăranii sibieni în hainele de sărbătoare?

În spatele fiecărei fotografii alb-negru, îngălbenite de timp și...

Alte articole

Pas important spre independență energetică, la Sadu! Proiect dedicat Școlii „Samuil Micu”

Acoperișul clădirii Școlii „Samuil Micu” din Sadu a devenit...

Accident cu victimă pe o stradă intens circulată din Mediaș

Polițiștii rutieri intervin chiar acum la un accident de...

Sibiul urcă Drapele României și UE pe Creasta Făgărașilor! Cum celebrează Consiliul Județean Sibiu celebrează Ziua Europei

Consiliul Județean Sibiu, prin instituțiile subordonate, marchează Ziua Europei...

Alexandru Petrescu (ASF): Educația financiară devine prioritate globală

Educația financiară a devenit o prioritate globală pe fondul...

Noutăți la Shopping City Sibiu: Brandul local Mobila ABC deschide un nou magazin în zona parcului comercial

Shopping City Sibiu își consolidează poziția de principală destinație...

Două concerte dedicate Zilei Europei, la Sibiu și Deva

Summitul Muzical European deschide luna mai prin două concerte...

Din aceeași categorie

Categorii populare