Un sibian a încasat bani de la APIA, pentru terenuri arendate în fals! DNA l-a prins!

Procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție – Serviciul Teritorial Alba Iulia au dispus trimiterea în judecată, în stare de libertate, a inculpatului OPREAN-CRĂCIUN VALERIU, cu privire la săvârșirea infracțiunilor de:

– folosirea sau prezentarea de documente ori declaraţii false, inexacte sau incomplete, care are ca rezultat obţinerea pe nedrept de fonduri europene (3 infracțiuni),

– înșelăciune,

– fals în înscrisuri sub semnătură privată, în formă continuată.

În rechizitoriul întocmit, procurorii au reținut următoarea stare de fapt:

În perioada 2010 – 2012, inculpatul Oprean-Crăciun Valeriu a depus la Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură – Centrul Județean Sibiu mai multe contracte de arendare întocmite în fals, în scopul de a obține, nelegal, sume de bani în cadrul schemelor unice de sprijin pe suprafață, pentru suprafețe de teren de 108,75 hectare şi 166,51 hectare, pe care nu le deținea în realitate.

Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură s-a constituit parte civilă cu suma de 177.163,87 lei, reprezentând prejudiciul suferit, urmare a folosirii în campaniile 2010, 2011 și 2012, de către inculpatul Oprean-Crăciun Valeriu a documentelor respective.

În cauză, s-a dispus instituirea măsurii asigurătorii a sechestrului asupra mai multor bunuri imobile ce aparțin inculpatului Oprean-Crăciun Valeriu.

Dosarul a fost trimis spre judecare Tribunalului Sibiu, cu propunere de a se menține măsurile asigurătorii dispuse în cauză.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Ultimele articole

Europa a cântat și a dansat astăzi la Sibiu! Junii, în prim-plan!

Într-o atmosferă vibrantă, sibienii au fost alături de Junii...

Tălmăcean ajuns în spatele gratiilor pentru că își făcuse obicei din… hoție!

La data de 07 mai a.c., polițiștii din cadrul...

Secretul din spatele pozelor de pe pereții bunicilor: Ce ascundeau, de fapt, țăranii sibieni în hainele de sărbătoare?

În spatele fiecărei fotografii alb-negru, îngălbenite de timp și...

Alte articole

Pas important spre independență energetică, la Sadu! Proiect dedicat Școlii „Samuil Micu”

Acoperișul clădirii Școlii „Samuil Micu” din Sadu a devenit...

Accident cu victimă pe o stradă intens circulată din Mediaș

Polițiștii rutieri intervin chiar acum la un accident de...

Sibiul urcă Drapele României și UE pe Creasta Făgărașilor! Cum celebrează Consiliul Județean Sibiu celebrează Ziua Europei

Consiliul Județean Sibiu, prin instituțiile subordonate, marchează Ziua Europei...

Alexandru Petrescu (ASF): Educația financiară devine prioritate globală

Educația financiară a devenit o prioritate globală pe fondul...

Noutăți la Shopping City Sibiu: Brandul local Mobila ABC deschide un nou magazin în zona parcului comercial

Shopping City Sibiu își consolidează poziția de principală destinație...

Două concerte dedicate Zilei Europei, la Sibiu și Deva

Summitul Muzical European deschide luna mai prin două concerte...

Din aceeași categorie

Categorii populare