Undeva, in Ardeal, rezervistii din M.Ap. N. sunt chemati la exercitii… SEMN RAU?!

 

In Europa, presa foloseste aproape obsesiv cuvantul “HAOS” cand se refera azi la criza refugiatilor care pare tot mai imposibil de gestionat. Vestile sunt pe cat de contradictorii pe atat demne sa taie rasuflarea oricui…

Intre timp, insa, nici la noi lucrurile nu mai sunt tocmai calme…

S-a anuntat in mod oficial ca un exerciţiu de mobilizare a rezerviştilor are loc în perioada 22-24 septembrie, în judeţul Harghita, în organizarea Ministerului Apărării Naţionale şi în cooperare cu Ministerul Afacerilor Interne.

Într-un comunicat remis Agerpres se arată că ‘pe timpul exerciţiului, rezerviştii aflaţi în planurile de mobilizare sunt chemaţi la unităţile militare, pe durata a două-trei ore, în vederea desfăşurării unor activităţii specifice de pregătire şi actualizare a datelor de evidenţă militară, potrivit prevederilor legale în vigoare’.

Exerciţiile de acest tip se planifică şi organizează periodic în toate judeţele ţării, în baza aprobării Consiliului Suprem de Apărare a Ţării, dată cu cel puţin un an înainte de desfăşurare propriu-zisă a acestora”, se arată în comunicatul menţionat.

Potrivit voceatransilvaniei.ro, documentul precizează că acest exerciţiu de mobilizare se desfăşoară ‘pentru verificarea stadiului pregătirii populaţiei pentru apărare’.

Ramane de vazut daca acesta va fi “multiplicat si in alte judete sau zone ale tarii. Ce va urma?!

 

 

sursa foto: r-26500.blogspot.com

 

 

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Ultimele articole

Europa a cântat și a dansat astăzi la Sibiu! Junii, în prim-plan!

Într-o atmosferă vibrantă, sibienii au fost alături de Junii...

Tălmăcean ajuns în spatele gratiilor pentru că își făcuse obicei din… hoție!

La data de 07 mai a.c., polițiștii din cadrul...

Secretul din spatele pozelor de pe pereții bunicilor: Ce ascundeau, de fapt, țăranii sibieni în hainele de sărbătoare?

În spatele fiecărei fotografii alb-negru, îngălbenite de timp și...

Alte articole

Pas important spre independență energetică, la Sadu! Proiect dedicat Școlii „Samuil Micu”

Acoperișul clădirii Școlii „Samuil Micu” din Sadu a devenit...

Accident cu victimă pe o stradă intens circulată din Mediaș

Polițiștii rutieri intervin chiar acum la un accident de...

Sibiul urcă Drapele României și UE pe Creasta Făgărașilor! Cum celebrează Consiliul Județean Sibiu celebrează Ziua Europei

Consiliul Județean Sibiu, prin instituțiile subordonate, marchează Ziua Europei...

Alexandru Petrescu (ASF): Educația financiară devine prioritate globală

Educația financiară a devenit o prioritate globală pe fondul...

Noutăți la Shopping City Sibiu: Brandul local Mobila ABC deschide un nou magazin în zona parcului comercial

Shopping City Sibiu își consolidează poziția de principală destinație...

Două concerte dedicate Zilei Europei, la Sibiu și Deva

Summitul Muzical European deschide luna mai prin două concerte...

Din aceeași categorie

Categorii populare