Un bărbat a fost plasat sub control judiciar, acesta fiind bănuit că ar fi tulburat ordinea și liniștea publică și ar fi agresat fizic mai multe persoane într-un local din Șaroș pe Târnave.
În fapt, la data de 12 aprilie, nu mai puțin de cinci persoane au depus plângeri la sediul Poliției Orașului Dumbrăveni. Acestea reclamă faptul că, în noaptea de 8/9 aprilie a.c., în timp ce se aflau într-un local, pe fondul unui conflict mai vechi, au fost lovite de un bărbat în vârstă de 24 de ani, din localitatea Șaroș pe Târnave.
În cauză, s-a deschis un dosar penal în care cercetările vizează săvârșirea infracțiunilor de lovire sau alte violențe și tulburarea ordinii și liniștii publice.
Ca urmare a administrării elementelor de probă, la data de 16 aprilie a.c., agresorul a fost reținut 24 de ore pe bază de ordonanță. Ulterior, în cursul zilei de 17 aprilie a.c., procurorul de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Mediaș a dispus față de persoana în cauză aplicarea măsurii controlului judiciar pentru o perioadă de 60 de zile.
Cercetările continuă, însă, la nivelul Poliției Orașului Dumbrăveni.




