Cultura, rădăcinile neamului, arta tradițională atrag chiar și în weekend mii de vizitatori la Muzeul ASTRA.
Iată, programul de animaţii culturale pregătit de Muzeul ASTRA pentru sfârşitul săptămânii trecute a atras, potrivit purtătorului de cuvânt al instituției, dl Cosmin Călinescu, aproximativ 2500 de vizitatori. Mai precis, 2448 de turişti şi localnici s-au implicat activ pe parcursul celor 3 zile (vineri, sâmbătă, duminică) în 5 ateliere meşteşugăreşti. Tâmplăria tradițională, confecţionarea bijuteriilor tradiţionale din piele şi mărgele, pictura mobilierului ţărănesc, pictura pe lemn şi piatră, dar şi un atelier de morărit (,,măciniş”) au adus în actualitate dar și în… emoțiile vizitatorilor măiestria meșterilor autentici dar și vigoarea datului străbun.
Toate aceste activităţi au fost organizate în Muzeul în aer liber din Dumbrava Sibiului în cadrul programului de animaţii culturale ,,ANIMĂ ASTRA!”.
*În perioada 6-8 mai, moara de apă din Topleţ, un monument reprezentativ pentru Muzeul ASTRA, a măcinat porumb în premieră. Au fost măcinate astfel în jur de 20 de kilograme de porumb, iar făina rezultată va fi folosită pe viitor în demonstraţiile culinare de la Târgul de Țară.
Acţiunile C.N.M. ASTRA sunt posibile cu finanţarea Consiliului Judeţean Sibiu.

sursa foto: CNM ASTRA


