joi, 24 aprilie 2025
22.9 C
Sibiu

ALMA VII, PRIMA BISERICĂ FORTIFICATĂ REFUNCTIONALIZATĂ DIN TRANSILVANIA! Istoria se… rescrie!

Devenim intelepti nu din cauza amintirii trecutului, ci din cauza responsabilitatii pe care o presupune viitorul (George Bernard Shaw)

Celebrul matematician Grigore Moisil spunea ca un om care nu are simtul istoriei, e ca unul care nu are ochi sau urechi.

Fara istorie sau… ignorand-o, suntem mai saraci, mai neputinciosi.

Ei bine, iata o fapta demna de luat in seama:

Proiectul „Centrul de interpretare a culturii tradiţionale Alma Vii! Reabilitarea și refuncţionalizarea incintei fortificate”, inițiat de către Fundația Mihai Eminescu Trust (MET), în parteneriat cu Institutul Norvegian pentru Cercetarea Patrimoniului Cultural, și aprobat în cadrul Programului PA16/RO12, Conservarea și Revitalizarea Patrimoniului Cultural și Natural, a început în luna martie 2015 și se va desfășura până în luna aprilie 2016. Potrvit unui comunicat al fundatiei, bugetul total al proiectului este de 7.643.499,61 lei, din care 89,58% reprezintă finanţarea nerambursabilă obținută, contribuția MET fiind de 10,42% din totalul costurilor eligibile. Proiectul are la bază un proiect anterior implementat de Mihai Eminescu Trust și Institutul Norvegian pentru Cercetarea Patrimoniului Cultural în Alma Vii. În urma analizei DIVE (Describe, Interpret, Valuate, Enable – analiză a peisajului și patrimoniului), realizată în cadrul acestui proiect după o metodologie propusă de partenerul norvegian, fortificația săsească a fost identificată ca fiind cel mai important element al patrimoniului cultural local. Au fost de asemenea determinate oportunități de valorificare a acestui obiectiv pentru dezvoltarea economică și socială a comunității locale.

Totodata, pe baza experienței acumulată de către MET  (fundatie patronata de Alteta Sa Regala Printul Charles) prin proiectele implementate cu succes în alte sate din Transilvania, au fost identificate următoarele obiective pentru noul proiect: • Se va integra în contextul internațional prin obiectivul general de a crea un model de bună practică în dezvoltarea durabilă locală și regională prin restaurarea și interpretarea corespunzătoare a patrimoniului cultural material și imaterial multietnic al Transilvaniei. • Va răspunde nevoilor locale prin crearea de oportunități durabile de ordin economic pentru a genera venituri prin valorificarea de către comunitate a patrimoniului existent. • Va răspunde nevoilor regionale prin reprezentarea și interpretarea corectă a culturii tradiționale multietnică (românească, săsească și romă în particular) din Transilvania către publicul național și internațional. COMUNICAT DE PRESĂ Rezultatele principale ale proiectului vor fi următoarele: restaurarea incintei fortificate din Alma Vii, cu 4 turnuri şi o clădire de acces, care vor fi transformate într-un Centru pentru Interpretarea Culturii Tradiționale ce va include spaţii expoziţionale şi de demonstrații a patrimoniului imaterial; o cercetare româno-norvegiană în arheologie medievală construită; documentaţie de fotogrametrie a sitului de patrimoniu Alma Vii; realizarea unui film documentar pentru promovarea sitului de patrimoniu. Pentru a asigura succesul, continuitatea și longevitatea rezultatelor proiectului, actorii locali vor fi consultaţi şi implicaţi în fiecare etapă de planificare și implementare a proiectului. Localnicii vor fi informați cu privire la oportunitățile create prin acest proiect, iar o parte dintre ei va fi implicată direct în dezvoltarea de produse și servicii. Fundaţia Mihai Eminescu Trust, prin activităţile pe care le desfășoară în interiorul comunității, urmăreşte transferul responsabilităţii către localnici, în scopul de a asigura sustenabilitatea rezultatelor obţinute prin acest proiect. Pentru promovarea proiectului şi a Centrului pentru Interpretarea Culturii Tradiţionale vor fi încheiate parteneriate cu centre de informare turistică regionale și naționale pentru a atrage câţi mai mulţi vizitatori în zonă. Vor fi de asemenea realizate 10 filme documentare de scurt metraj, care vor fi accesibile publicului larg. Pentru informaţii suplimentare, vă rugăm să luaţi legătura cu Cristian Radu, specialist relaţii publice, Fundaţia Mihai Eminescu Trust.

Alma Vii, mai demult Alma între Vii, Alma săsească (în germană Almen, în maghiară Szászalmád, Almád, Szászalmás, Német-Almás, Almás) este o localitate în județului Sibiu, Transilvania, România.

Prima mențiune documentară datează din 1289 în actul „Herritus de Alma sacerdotes“ și din ea aflăm că localitatea depindea de Capitulul de Mediaș, pentru ca un alt document, de această dată din 1356, să o amintească drept comună liberă a Scaunului de Mediaș. S-a aflat în această situație până în 1872, când a fost inclusă în județul Târnava Mare. Între 1951-1968 Alma Vii a ținut de Regiunea Brașov, raionul Mediaș. Din 1968 face parte din județul Sibiu.

Subscribe
Notify of
guest

0 Comments
Oldest
Newest Most Voted
Inline Feedbacks
View all comments

Ultimele articole

Spectacol ANULAT la TNRS! Află motivul!

Ca urmare a Hotărârii Guvernului României prin care se...

14 cabinete de medicină de familie din Regiunea de Dezvoltare Centru au fost dotate cu aparatură medicală

14 cabinete de medicină de familie din județele Alba...

Cântarele mărcile Hess și Balanța- pagină de istorie la Primăria Sibiu

Sala expozițională a Primăriei Sibiu este gazda unui nou...

EVENIMENT! BJ ASTRA Sibiu – Ziua Bibliotecarului din România și Ziua Mondială a Cărții și a Drepturilor de Autor

 LUAȚI ÎN SEAMĂ: Biblioteca Județeană ASTRA Sibiu sărbătorește, în...

Alte articole

FAIN DE TOT: Peste 10.000 de oaspeți al ZOO Sibiu în mini-vacanța de Paști

Municipalitatea sibiană informează că... peste 10.000 de vizitatori a...

Lolele din Agnita urcă într-un super-spectacol e scena TNRS! HAI ȘI VOI!

Notați în agendă: Lolele din Agnita, pe scena TNRS...

Fii parte dintr-o comunitate selectă de artizani români

Peste 15.000 de obiecte handmade listate online.Dacă ești pasionat...

Accident cu 3 victime la Marpod în a doua zi de Paști

Polițiștii rutieri intervin la un autoaccident produs pe DJ...

Mesajul Primarului Sibiului după vestea trecerii în eternitate a Sanctității Sale

"Am primit cu adâncă tristețe vestea trecerii la cele...

Hristos a Înviat! Primiți Lumina Sfintelor Paști!

În noaptea de Înviere, lumina sfântă a venit din...

MESAJUL PRIMARULUI ASTRID FODOR cu ocazia Sfintelor Sărbători Pascale

"Suntem în pragul Paștelui, o sărbătoare care dăruiește mereu...

Din aceeași categorie

Categorii populare