În cursul acestei zile, s-ar putea decide soarta fetiţei abandonate în sacoşă la Spitalul Polisano. Aşa cum ne-a confirmat în urmă cu puţin timp putătorul de cuvânt al Direcţiei de Asistenţă socială şi Protecţia Copilului, Andreea Popescu, în această dimineaţă, specialişti din cadrul instituţiei discută cu mama fetiţei şi analizează pe larg situaţia, tot acum aceasta urmând a fi supusă unor teste psihiatrice. Demn de precizat, femeia şi-a exprimat intenţia să păstreze şi să-şi crească copilul, în mod firesc.
De Actualitate
Azi s-ar putea decide soarta fetiţei abandonate şi… recuperate (?)
Categorii populare

