Al nouălea eveniment din seria concertelor de orgă de la Biserica Evanghelică din Piața Huet organizate sub genericul „Anul Muzical Reger la Sibiu“ are loc marți, 28 iunie, la ora 18.00. Evenimentul se bucură de participarea muzicianului Steffen Markus Schlandt.
Steffen Markus Schlandt s-a născut în 1975 la Brașov.
A ales cariera muzicală urmând exemplul tatălui său, cunoscutul organist Eckart Schlandt, sub îndrumarea căruia a început să studieze pianul și orga.
După absolvirea liceului german “Johannes Honterus”din Brasov, Steffen Schlandt a fost admis la Academia de Muzică “Gh. Dima” din Cluj, la clasa de orgă a conf. univ. Ursula Philippi. A studiat apoi în Germania, ca bursier al D.A.A.D. (bursă acordată de Institutul German pentru Relatii Externe) și al Serviciului „Diakonisches Werk”, la Facultatea de Muzică din Trossingen, unde a aprofundat muzica bisericească cu Prof. Christoph Bossert, și la Würzburg, unde s-a specializat în dirijatul coral și de orchestră. A obținut premiul II la Concursul internațional de orgă de la Schramberg (2001) și premiul pentru acompaniament de lied la Concursul din Würzburg (2003).
Artistul are o complexă activitate în domeniul muzical. Între anii 2001-2004 a fost corepetitorul societății „Bach” din Würzburg. Din anul 2004 este dirijorul corului „Bach” și organist la „Biserica Neagră” din Brașov. În același timp colaborează cu Facultatea de Muzică din Brașov ca profesor asociat, predând disciplinele de citire de partituri, muzică de cameră si orchestră.
Ca organist a concertat în numeroase țări din Europa: Germania, Franța, Elveția, Suedia, Italia, Croația și Ungaria, precum și în România.
În anul 2013 a fost invitat de către ICR să susțină mai multe concerte în Israel. Muzicianul este inițiatorul Festivalului de muzică sacră „Diletto Musicale” din Prejmer, iar din anul 2004 coordonează și Festivalul „Musica Coronensis”, festival dedicat muzicii brașovene. În anul 2010 a fondat festivalul „Musica Barcensis”.
Este membru în Comisia de orgă a Bisericii Evanghelice C.A., care se implică în conservarea și păstrarea patrimoniului organistic din România. Astfel a participat la restaurarea mai multor instrumente istorice precum orga Carl Hesse (Biserica Neagră), orga Carl August Buchholz (Biserica Neagră), orgile din Rupea și Hamba și a asistat la proiectele pentru orgile Johann Prause din Feldioara și Hărman și orgile Johann Thois din Râșnov și Hălchiu.
În paralel si în completarea pregătirii sale, Steffen Schlandt a obținut titlul de doctor al Academiei de Muzică „Gh. Dima” din Cluj, cu teza „Muzica de orgă din Brașov și Țara Bârsei”. În anul 2013 a absolvit programul post-doctoral MIDAS al Universității Naționale de Muzică București cu lucrarea „Arhiva muzicală a Bisericii Negre”. Pentru această lucrare a obținut în anul 2014 premiul Fundației „Siebenbürgisch-Sächsische Stiftung” din München.
În program:
*Johann Pachelbel (1653-1706) Aria sebaldina (temă și variațiuni)
din Hexacordum Apollonis (1699)
*Max Reger (1873-1916) Introducere și passacaglia in D-mol
(fără număr de catalog; 1899)
*Maurice Ravel (1875-1937) Bolero (1928)
Acțiune cofinanțată de Consiliul Local Sibiu și Primăria Municipiului Sibiu.