În ultimele 24 de ore, 223 de pacienți în stare gravă la UPU Sibiu. 11 dintre aceștia au fost victime din accidente rutiere!

Unitatea de Primiri Urgențe din cadrul SCJU Sibiu a fost, în utimele 24 de ore destinație pentru nu mai puțin de 223 de pacienți, dintre care 49 au rămas internați.

 

Demn de remarcat, din total, 11 este numărul victimelor din accidente rutiere care au ajuns pe paturile spitalului în stare gravă, pentru 5 dintre aceștia medicii luând decizia internării. * Potrivit declarațiilor purtătorului de cuvânt al SCJU Sibiu, dl Decebal Todărită, 3 dintre pacienții ajunși la UPU din accidentul de ieri de pe Valea Oltlui (Lazaret) au rămas internați. Este vorba despre 3 bărbați, toți din județul Vâlcea, de 20, 25 și 49 de ani, cu cu multiple fracturi, contuzii și traumatisme. Bărbații de 20 și 25 de ani sunt internați în cadrul Secției Ortopedie iar cel de 49 de ani în cadrul Secției BMF.

De asemenea, ar fi d precizat că în intervalul menționat au fost înregistrați și 14 pacienți cu fracturi, dintre care 6 au rămas internați.

Totodată, au mai fost 4 victime ale unor agresiuni, 1 caz de etilism și 3 sibieni mușcați de câini.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Ultimele articole

Cursa pieselor de puzzle: Copiii din Sibiu sunt provocați la o competiție contra cronometru, de Junior Puzzle Race

Luna copilăriei debutează la Sibiu cu o provocare captivantă...

Sibiul jubilează! Cel mai bun actor în rol principal premiat de UNITER e la TNRS

Premiul UNITER pentru „Cel mai bun actor în rol...

ASF aprobă transmiterea către ESMA și Colegiul CCP.RO a Raportului de evaluare a riscurilor privind Contrapartea Centrală

Consiliul Autorității de Supraveghere Financiară (ASF) a aprobat, în...

Sănătatea plămânilor în prim-plan: Spirometrii gratuite pentru locuitorii din Blăjel, în cadrul campaniei „Respiră liber”

Echipele medicale ale Spitalului de Pneumoftiziologie Sibiu continuă caravana...

Alte articole

MAIFEST! Sărbătoare în inima Sibiului și-n… inimile tuturor!

MAIFEST. Sibiul fain, MULTIETNIC.Tradiție, sărbătoare, muzică și… flori cu...

Sibiul înflorește! La propriu!

„Dacă anul trecut am împodobit pentru prima dată podul...

Număr fantastic de vizitatori în Noaptea Muzeelor la Muzeul ASTRA!

În jur de 8000 de suflete au fost la...

Din aceeași categorie

Categorii populare