Investigații de anvergură: 9 PERSOANE REȚINUTE ÎN URMA UNOR PERCHEZIȚII DOMICILIARE

La data de 12 mai a.c., polițiștii Serviciului de Investigare a Criminalității Economice Sibiu au pus în aplicare 40 de mandate de percheziție domiciliară, în localitățile Mediaș, Slimnic, Bazna, Dumbrăveni, Alma, Dârlos și Moșna, într-un dosar penal privind săvârșirea infracțiunilor de furt, furt cu consecințe deosebit de grave, complicitate la furt, respectiv complicitate la furt cu consecințe deosebit de grave, raportat la deteriorarea, modificarea fără drept sau blocarea funcționalității echipamentelor de măsurare a consumului de gaze naturale.

Totodată, polițiștii au pus în executare 37 de mandate de aducere, persoanele implicate fiind conduse la sediul Inspectoratului de Poliție Județean Sibiu.

În fapt, în perioada aprilie 2024- martie 2026, persoanele cercetate ar fi intervenit fără drept asupra contoarelor de măsurare a consumului de gaze naturale, prin modificarea sau blocarea funcționalității acestora, cu scopul diminuării cantității de gaze înregistrate.

În urma perchezițiilor domiciliare efectuate, polițiștii au ridicat 37 de dispozitive, 2 medii de stocare, precum și 305.259 de lei și 49.935 de euro.

Prejudiciul estimat în cauză este de aproximativ 2.430.000 de lei.

În baza probatoriului administrat, polițiștii Serviciului de Investigare a Criminalității Economice au dispus măsura reținerii, pentru 24 de ore, față de 9 persoane, acestea fiind introduse în centrele de reținere și arestare preventivă Alba și Mureș.

Cercetările sunt continuate la nivelul Serviciului de Investigare a Criminalității Economice Sibiu, sub supravegherea Parchetului de pe lângă Tribunalul Sibiu.

Oamenii legii fac precizarea că, pe parcursul întregului proces penal, persoanele cercetate beneficiază de drepturile și garanțiile procesuale prevăzute de Codul de Procedură Penală, precum și de prezumția de nevinovăție.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Ultimele articole

Alte articole

Valentin Ionescu, Președinte ISF: „Valoarea companiilor este redefinită de tehnologie, inteligență artificială și reziliență”

În cadrul Conferinței „Evaluarea întreprinderii”, organizată la Academia de...

ELECTRA marca TNRS urcă pe scena International Antalya Theater Festival din Turcia

TNRS participă la International Antalya Theater Festival din Turcia,...

Lucrări cu impact pe o cunoscută stradă din Mediaș! Informații oficiale

Au început lucrările de turnare a stratului de uzură...

Din aceeași categorie

Categorii populare