Sala Thalia, DISEARA: „Carmina Burana” de Carl Orff

 

Saptamana incepe la Sala Thalia sub semnul unui eveniment muzical din seria celor care compun actuala editie  a Sibiu Opera Festival. Melomanii au in aceasta seara ocazia sa se bucure de Cantata scenică “Carmina Burana” de    Carl Orff.
Soliști: Irina Ionescu – soprană, Liviu Iftene – tenor, Adrian Mărcan – bariton 
Participa Corul și orchestra Filarmonicii de Stat „Transilvania” Cluj-Napoca
Dirijor: Gabriel Bebeșelea

Fascinanta capodoperă care l-a făcut celebru pe Carl Orff se reia, acum, la Sibiu, într-o distribuție promițătoare, cu un trio solistic despre care se vorbește din ce în ce mai mult în lumea artei lirice din România dar și de peste hotare. 
Carmina Burana a fost compusă de Carl Orff între 1935-1936, pe baza unor texte și melodii medievale din sec. XII-XIII. În cadrul a trei părți (cu peste 20 de numere), subiectele textelor (în latină, germană și franceză) se referă într-un mod naiv la natură, dans, viață și dragoste. Muzical, compozitorul folosește ritmuri pulsatorii, o melodică simplă, armonii noi, o orchestrație modernă. De la prima audiție (8 iunie 1937, Frankfurt am Main) și până în prezent, Carmina Burana se bucură de o celebritate fără precedent și pare a nu-și pierde nicicând din valoarea expresivă. 

Evenimentul este programat pentru ora 19.00.

 

 

Preţ bilet: 16 lei*

 

 

Sursa foto: www.mediafax.ro

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Ultimele articole

Europa a cântat și a dansat astăzi la Sibiu! Junii, în prim-plan!

Într-o atmosferă vibrantă, sibienii au fost alături de Junii...

Tălmăcean ajuns în spatele gratiilor pentru că își făcuse obicei din… hoție!

La data de 07 mai a.c., polițiștii din cadrul...

Secretul din spatele pozelor de pe pereții bunicilor: Ce ascundeau, de fapt, țăranii sibieni în hainele de sărbătoare?

În spatele fiecărei fotografii alb-negru, îngălbenite de timp și...

Alte articole

Pas important spre independență energetică, la Sadu! Proiect dedicat Școlii „Samuil Micu”

Acoperișul clădirii Școlii „Samuil Micu” din Sadu a devenit...

Accident cu victimă pe o stradă intens circulată din Mediaș

Polițiștii rutieri intervin chiar acum la un accident de...

Sibiul urcă Drapele României și UE pe Creasta Făgărașilor! Cum celebrează Consiliul Județean Sibiu celebrează Ziua Europei

Consiliul Județean Sibiu, prin instituțiile subordonate, marchează Ziua Europei...

Alexandru Petrescu (ASF): Educația financiară devine prioritate globală

Educația financiară a devenit o prioritate globală pe fondul...

Noutăți la Shopping City Sibiu: Brandul local Mobila ABC deschide un nou magazin în zona parcului comercial

Shopping City Sibiu își consolidează poziția de principală destinație...

Două concerte dedicate Zilei Europei, la Sibiu și Deva

Summitul Muzical European deschide luna mai prin două concerte...

Din aceeași categorie

Categorii populare