„Luminaţi suntem cu toţii, dar niciodată nu trebuie să te lași copleșit de încercările vieţii pentru a ţi se bloca modul de a gândi și a judeca corect orice lucru, orice faptură… Iar ca oameni, niciunul nu avem niciun drept de a gândi sau a blama sau a judeca viaţa cuiva; din contră trebuie a ne implica a ajuta, a comunica prin diferite conversaţii, analizând capacitatea fiecărei persoane și în funcţie de asta să încercăm în a ne ajuta unii pe alţii pentru a putea duce o viață de comunitate liniștită, cu bucurii, cu iubire, dragoste și fericire.
Pentru a înlătura ura, dușmănia, invidia. Și așa ar dispărea și discriminarea care se face din mai multe aspecte ale vieţii… Ca oameni, toţi suntem egali, toţi avem același suflet, toţi respirăm același aer, dar goana după averi, bani, bogăţii a întunecat raţiunea, modul de a gândi și mulți au uitat că credinţa din suflet, sănătatea și viaţa sunt mai importante ca celelalte lucruri artificiale…”
Vorbe de duh, vorbe cu… duh. Vorbe purtătoare de lumină, cu adevărat. Primite în dar de la un suflet curat de român, dintr-aceia ce prin ei înșiși fac lumină în jurul lor. Am primit în dar acestea, și nu pot să stau decât în genunchi dinaintea lor. În genunchi cu mintea și cu inima, că văd dinaintea mea, într-nsele, omul care le-a rostit. Un ȚĂRAN, MĂRIA SA, un om frumos– dintr-aceia despre care scria oarecând actorul Dan Puric- omul frumos tinde spre desăvârșire- un om bun și credincioș din Mărginime. Un om despre care, recunosc, am mai scris, dar cum să nu tot scrii și să ții în brațe și la tâmpla dorului cuvinte din acestea ca mirul, nu alta!?…
No, dară mulțam fain de-așa învățătură, domnu’ dragă, Neluțu Ciocoiu, cel ce și-o „zidit” tradiția și lumea satului său, familia și dorurile sale într-un mic muzeu plin de… SĂMÂNȚĂ.
foto: Neluțu Ciocoiu
