Primul pas făcut de UNICEF a fost la 20 noiembrie 1959, prin emiterea Declaraţiei Drepturilor Copilului. De atunci, se sărbătoreşte anual, la data cu pricina Ziua Internaţională a Drepturilor Copilului. Despre care, ce-i drept, al noi prea puţini ştiu. Mai ales că IGNORANŢA la adresa copiilor tinde să devină… politică de stat.
În întâmpinarea acestei zile am încercat totuşi, să aflăm gândurile câtorva sibieni.
Maria M: „O zi ca toate celelalte. Cred că toţi ştiu cel mai bine despre 1 iunie, dar oricum ar fi, la nivelul celor responsabili atenţia şi băgarea de seamă sunt ca şi când n-ar fi”.
Gabriel Băcanu, vânzător: „Nu doar azi, în fiecare zi îmi doresc mai mulţi bani să-mi cresc copiii. De 7 ani nu mi-am mai permis să merg la mare, de exemplu şi toţi trei feciorii mei învaţă pe rând la acelaşi birou”.
Marieta Dârz: „Zilele astea aşa, nu ştiu dacă ajută cu ceva pe cineva. Dacă ai bani, ai sigur, şi un copil fericit. Îl duci în excursii, îl alinţi, îi cumperi hainele şi jucăriile pe care le vrea, la orice oră din zi şi din noapte. Îi dai totul. Zile de genul ăsta nu ştiu cine le ţine minte şi pentru ce. Important e ca atunci copilul îţi cere o prăjitură sau orice dintr-o vitrină, să nu îi spui nu pot…”
V.V., manager: „Drepturile lor trebuie sa existe la învăţătură, sănătate,sport, să fie protejaţi împotriva violenţei. Dacă ne-ar păsa cu adevărat de copii, nu am permite ca ţară şi societate să existe copii analfabeţi, abandon şcolar, şi stomatolog cu taxe anormal de mari. Şi mai ales copii săraci de care, pe tine, om de rând, te doare sufletul să constaţi că nu au văzut în viaţa lor o jucărie sau o portocală. Poate că ar trebui să ne gândim, dar nu doar într-o zi ca aceasta de ce, de exemplu, la un liceu- și nu unul din capătul țării, din 40 de elevi, la sfârşitul clasei a IX-a, jumătate au rămas repetenţi şi corigenţi”.
Sandu Florescu, pensionar: „Apoi copilul trebuie educat, trebuie dus la biserică şi dus pe calea tradiţiilor- cele bune, din bătrâni. Sunt câştigați copiii care-şi mai fac vacanţele al bunici, să bea laptele proaspăt muls, să înveţe să dea cu ciocanul sau să-şi ţeasă un batic, o ie, să vopsească un ou de Paşti. După mintea mea, mai mult ca şcoala, copilul are nevoie de familie, întâi de toate, de dragoste părintească, dar nu din aceea care stă numai în plimbări la parcul de distracţii şi cecuri grase pentru o notă bună”.
Cosmina V., educator: „Cred că trebuie pusă mult mai mult în valoare această zi. Şi nu mă gândesc la ideea de a organiza neapărat petreceri, excursii, cu acest prilej, aşa, cade 1 iunie. Cred că şi mass-media are un rol în această privinţă. Să facă cunoscută această zi, importanţa ei, drepturile copilului, să promoveze activităţile educative atât pentru copii cât şi pentru părinţi, să promoveze olimpicii, copii de valoare. Avem cu toţii nevoie de exemple pozitive. Dacă trâmbiţăm numai atunci când se bat sau se înjunghie elevi, nu înseamnă că facem educaţie, că „arătăm cu degetul” şi, „gata”, am rezolvat problema. Este nevoie, la urma urmelor, de mult mai multă implicare, la toate nivelurile”.
Post Scriptum: „La şcoală trebuie introdusă atmosfera frumoasă care să insufle copilul credinţa în valoare, în modelele luminoase, în ideea patriotică. Dacă nu, vom avea generaţii educate de televizor, dresate astfel să nu pună nicio întrebare, să accepte tot ceea ce li se spune”. (Părintele Iustin Pârvu)
foto: Agustin Montero, Satele din Romania
