SibiuNewsSibiuNews
Notificare Arată mai mult
  • Actualitate
  • Administraţie locală
  • Cultură
  • Economie
  • Învăţământ
  • Oferte
  • Opinie
  • Politică
  • Rural
  • Social
  • Sport
Citire: Banii partidelor se varsă în presă: 26,4 milioane de lei în doar 7 luni. Trei firme concentrează aproape 80% din contractele identificate
Distribuie
SibiuNewsSibiuNews
  • Actualitate
  • Administraţie locală
  • Cultură
  • Economie
  • Învăţământ
  • Oferte
  • Opinie
  • Politică
  • Rural
  • Social
  • Sport
Caută
  • Autentificare membrii
  • Profil
    • Resetare Parola
Ai un cont? Conectează-te
Urmărește-ne
ȘTIRI LIVE
Digi24 China condamnă noile restricţii propuse de Statele Unite: „Nu este în interesul nimănui” 17 minute Digi24 „Fiica prietenilor mei are nevoie de votul tău într-un concurs”. O nouă înşelătorie face victime pe WhatsApp 42 de minute Digi24 Un emisar american spune că Statele Unite ar putea ataca Iranul chiar în acest weekend o oră Digi24 Peter Magyar: „Ungaria nu s-a îndepărtat niciodată de UE, guvernul nostru a făcut-o. În sfârşit ne-am regăsit ţara” o oră Digi24 Cum va juca PNL cartea opoziției împotriva Guvernului Niculescu. Bolojan nu exclude votarea unei moțiuni de cenzură alături de AUR o oră Digi24 Cristela îl compară pe Georgescu cu Sfinții închisorilor: „Cerul a plâns toată dimineața”. Inculpatul spunea: „Biserica te-a făcut mic” 2 ore Digi24 Planul de pace al SUA pentru războiul din Ucraina: Kievul aderă la UE și Rusia s-ar alege cu relaxarea sancțiunilor (The Economist) 2 ore Digi24 Șeful ASF, Alexandru Petrescu, explică de ce reconstrucţia Ucrainei poate fi o oportunitate pentru România 2 ore Digi24 Foşti oficiali FBI, acuzaţi că au minţit în Congres cu privire la anchetele care îl vizau pe Hunter Biden 2 ore Digi24 Un nou studiu clinic pentru vaccinuri împotriva Ebola a început în Congo, în plină epidemie. Peste 4.600 de decese raportate 2 ore Digi24 Franța și Regatul Unit au simulat pentru prima dată împreună un atac nuclear. Exercițiu militar fără precedent deasupra Mediteranei 2 ore Digi24 Cristian Popa (BNR) anunță că Banca Națională a României e pregătită pentru aderarea la euro: „Însă e nevoie de un efort mult mai mare” 2 ore Digi24 Bolojan, după decizia CCR privind SAFE: „Finalizarea investițiilor în nord-estul României nu se poate fără SAFE”. Ce consecințe sunt 2 ore Digi24 Turcia lansează un avertisment privind un nou atac asupra Iranului: „Nimeni nu susţine o astfel de măsură” 2 ore Digi24 Replica lui Ilie Bolojan pentru social-democraţi pe tema deficitului: „E o tehnică de a justifica promisiunile fără acoperire” 2 ore
Digi24 China condamnă noile restricţii propuse de Statele Unite: „Nu este în interesul nimănui” 17 minute Digi24 „Fiica prietenilor mei are nevoie de votul tău într-un concurs”. O nouă înşelătorie face victime pe WhatsApp 42 de minute Digi24 Un emisar american spune că Statele Unite ar putea ataca Iranul chiar în acest weekend o oră Digi24 Peter Magyar: „Ungaria nu s-a îndepărtat niciodată de UE, guvernul nostru a făcut-o. În sfârşit ne-am regăsit ţara” o oră Digi24 Cum va juca PNL cartea opoziției împotriva Guvernului Niculescu. Bolojan nu exclude votarea unei moțiuni de cenzură alături de AUR o oră Digi24 Cristela îl compară pe Georgescu cu Sfinții închisorilor: „Cerul a plâns toată dimineața”. Inculpatul spunea: „Biserica te-a făcut mic” 2 ore Digi24 Planul de pace al SUA pentru războiul din Ucraina: Kievul aderă la UE și Rusia s-ar alege cu relaxarea sancțiunilor (The Economist) 2 ore Digi24 Șeful ASF, Alexandru Petrescu, explică de ce reconstrucţia Ucrainei poate fi o oportunitate pentru România 2 ore Digi24 Foşti oficiali FBI, acuzaţi că au minţit în Congres cu privire la anchetele care îl vizau pe Hunter Biden 2 ore Digi24 Un nou studiu clinic pentru vaccinuri împotriva Ebola a început în Congo, în plină epidemie. Peste 4.600 de decese raportate 2 ore Digi24 Franța și Regatul Unit au simulat pentru prima dată împreună un atac nuclear. Exercițiu militar fără precedent deasupra Mediteranei 2 ore Digi24 Cristian Popa (BNR) anunță că Banca Națională a României e pregătită pentru aderarea la euro: „Însă e nevoie de un efort mult mai mare” 2 ore Digi24 Bolojan, după decizia CCR privind SAFE: „Finalizarea investițiilor în nord-estul României nu se poate fără SAFE”. Ce consecințe sunt 2 ore Digi24 Turcia lansează un avertisment privind un nou atac asupra Iranului: „Nimeni nu susţine o astfel de măsură” 2 ore Digi24 Replica lui Ilie Bolojan pentru social-democraţi pe tema deficitului: „E o tehnică de a justifica promisiunile fără acoperire” 2 ore
Politică

Banii partidelor se varsă în presă: 26,4 milioane de lei în doar 7 luni. Trei firme concentrează aproape 80% din contractele identificate

De
Adrian MOLDOVAN
DeAdrian MOLDOVAN
Jurnalist
Adrian MOLDOVAN este jurnalist la SibiuNews. SibiuNews este siteul sibienilor de pretutindeni. Contact redacție: redactia@sibiunews.net. Contact publicitate: publicitate@sibiunews.net.
Urmărește:
- Jurnalist
Publicat: 03.09.2026 20:41
10 minute de citit
bani de la partide pentru presă
Distribuie
Urmăriți-ne pe Google News
Cuprins
    • PSD, PNL și AUR au cele mai mari cheltuieli declarate pentru presă
    • Expert Forum a găsit contracte de aproximativ 15 milioane de lei
    • Aproape toate notificările identificate sunt ale PSD și AUR
    • Realitatea.net, aproape 8 milioane de lei
  • Trei firme concentrează aproape 80% din bani
    • Aproximativ 75% din valoarea identificată provine explicit din subvenții
    • Contracte care ajung până în 2033
  • EFOR reclamă probleme de transparență
    • Datele nu sunt exhaustive
  • EFOR cere raportarea periodică a contractelor partidelor
      • Adrian MOLDOVAN

Partidele politice au cheltuit 26,4 milioane de lei pentru presă și propagandă în primele șapte luni ale anului 2026, iar o analiză realizată de Expert Forum arată o concentrare puternică a banilor în zona câtorva furnizori și platforme media. Din contractele de publicitate politică identificate de organizație, în valoare de aproximativ 15,2 milioane de lei, aproape 80% ajung la doar trei companii. Realitatea.net concentrează, singură, contracte estimate la aproape 8 milioane de lei.

Datele apar în policy brief-ul „Contractele partidelor cu presa în 2026”, publicat de Expert Forum la 31 august 2026 și realizat de Septimius Pârvu, coordonator al programului electoral EFOR.

Potrivit documentului, opt partide politice beneficiază în 2026 de subvenții în valoare totală de 209 milioane de lei. În primele șapte luni ale anului, formațiunile au cheltuit 26,4 milioane de lei pentru „presă și propagandă”, din cheltuieli totale de aproape 100 de milioane de lei.

PSD, PNL și AUR au cele mai mari cheltuieli declarate pentru presă

Cea mai mare sumă provine de la PSD, cu 13,1 milioane de lei, urmat de PNL, cu 5,8 milioane de lei, și AUR, cu 4,6 milioane de lei.

USR și POT au raportat fiecare aproximativ 1,4 milioane de lei, iar SOS România – aproximativ 205.000 de lei. În cazul PNL, EFOR precizează că sumele declarate la Autoritatea Electorală Permanentă reprezintă plata unor datorii aferente unor contracte încheiate anterior.

Problema majoră semnalată de Expert Forum este însă lipsa unei transparențe complete asupra beneficiarilor acestor sume.

Actualul sistem de raportare nu obligă partidele să publice în detaliu firmele și instituțiile media către care ajung banii publici. AEP publică lunar cheltuielile din subvenții pe categorii, însă beneficiarii și contractele nu sunt făcute publice prin acest mecanism.

Expert Forum a găsit contracte de aproximativ 15 milioane de lei

Pentru a vedea unde ajung efectiv banii, EFOR a monitorizat notificările de transparență publicate potrivit Regulamentului european privind publicitatea politică.

Organizația avertizează însă că baza de date este rezultatul unei colectări în mare parte manuale și nu poate fi considerată exhaustivă.

În total, au fost identificate contracte în valoare de aproximativ 15 milioane de lei, semnificativ mai puțin decât cele aproximativ 26 de milioane de lei raportate drept cheltuieli din subvenții pentru presă și propagandă. EFOR spune că nu a identificat prin această metodă contracte pentru PNL, POT sau SOS România și doar unul pentru USR, fără ca acest lucru să însemne automat că asemenea notificări nu există.

La data de 31 august, baza de date cuprindea 52 de notificări individuale. Majoritatea acoperă perioada ianuarie-august 2026, însă există și contracte cu termene care ajung până în 2028 sau chiar 2033.

Aproape toate notificările identificate sunt ale PSD și AUR

Din cele 52 de notificări găsite, 40 sunt legate de PSD, inclusiv de organizațiile județene Ialomița și Prahova.

Valoarea cumulată estimată este de aproximativ 9,7 milioane de lei cu TVA, reprezentând 64% din total.

AUR apare în 11 notificări, cu aproximativ 5,4 milioane de lei, adică 35,8%.

Singura notificare identificată pentru USR aparține organizației USR Argeș și vizează un contract de 29.040 de lei, reprezentând mai puțin de 0,2% din totalul bazei analizate.

Realitatea.net, aproape 8 milioane de lei

Una dintre cele mai puternice concluzii ale raportului privește concentrarea contractelor pe câteva platforme.

Cele 52 de notificări analizate sunt repartizate între 19 site-uri, însă Realitatea.net concentrează singură contracte estimate la 7,986 milioane de lei, adică mai mult de jumătate din valoarea totală identificată.

Potrivit EFOR, platforma ar fi avut un contract cu PSD în valoare de 50.000 de euro pe lună, pentru perioada februarie-decembrie 2026, și unul cu AUR, în valoare de 60.000 de euro pe lună, pentru perioada ianuarie-decembrie.

În clasamentul realizat de EFOR urmează:

  • Antena3.ro – aproximativ 2,72 milioane de lei;
  • evz.ro – aproximativ 1,06 milioane de lei;
  • Gândul – 665.500 de lei;
  • Mediafax – 665.500 de lei;
  • Știripesurse – 544.500 de lei;
  • DC News – 363.000 de lei;
  • Gazeta de Maramureș – 261.360 de lei;
  • Banat TV – 180.000 de lei.

EFOR mai arată că pe Antena3.ro au fost identificate șase contracte lunare consecutive ale PSD, estimate la aceeași valoare, iar pe evz.ro au fost găsite șapte contracte lunare ale PSD, fiecare de 25.000 de euro plus TVA. Pe Știripesurse au fost identificate șase contracte lunare de câte 15.000 de euro plus TVA.

Trei firme concentrează aproape 80% din bani

Concentrarea este și mai evidentă atunci când sunt analizați furnizorii serviciilor.

Potrivit Expert Forum, trei companii încasează împreună aproape 80% din valoarea totală a contractelor identificate – circa 11 milioane din cele 15 milioane de lei – prin doar 13 contracte.

Este vorba despre DBV Media House, Concept Media Management/Antena 3 și HOG PUB GROUP.

DBV Media House apare în notificările aferente Realitatea.net, pentru contractele PSD și AUR, cu o valoare cumulată de aproape 8 milioane de lei. Concept Media Management/Antena 3 figurează cu contractele PSD publicate pe Antena3.ro, însumând aproximativ 2,7 milioane de lei, iar HOG PUB GROUP apare în legătură cu contracte publicate pe Gândul și Mediafax, în valoare de circa 1,2 milioane de lei.

Aproximativ 75% din valoarea identificată provine explicit din subvenții

Raportul încearcă să stabilească și originea banilor.

În 19 dintre contractele analizate, însumând aproximativ 11 milioane de lei, este menționată explicit subvenția de la bugetul de stat drept sursă de finanțare. Această valoare reprezintă aproape 75% din totalul contractelor identificate.

Pentru alte 17 contracte, însumând 1,9 milioane de lei, sursa este indicată generic drept „fonduri proprii ale formațiunii politice”, categorie care poate include atât subvenții de la buget, cât și cotizații sau contribuții.

Contracte care ajung până în 2033

Analiza EFOR scoate în evidență și situații neobișnuite privind durata contractelor.

În cazul AUR, un contract cu M Serv Solutions SRL, atribuit organizației din Bacău, este programat să se deruleze timp de șapte ani, din februarie 2026 până în februarie 2033.

Un alt contract, cu Gazeta de Maramureș, a început în iulie 2025 și este prevăzut să continue până în iulie 2028. EFOR precizează că valorile acestor contracte sunt relativ reduse.

EFOR reclamă probleme de transparență

Raportul identifică și deficiențe în modul în care sunt publicate notificările.

EFOR susține că, în cazul Gândul.ro, unele notificări ar fi fost suprascrise pe același link atunci când au apărut contracte noi, ceea ce a făcut ca versiunile din ianuarie-februarie să nu mai fie accesibile.

Organizația arată că Regulamentul european prevede păstrarea accesibilă a informațiilor timp de șapte ani și apreciază că înlocuirea informațiilor în acest mod contravine prevederilor regulamentului.

Totodată, EFOR constată că linkurile către notificările de transparență sunt uneori greu de găsit și că utilizatorului îi este dificil să identifice ce articole sau materiale sunt plătite în baza contractelor respective.

Datele nu sunt exhaustive

Expert Forum avertizează însă asupra limitelor propriei analize.

Baza de date este o compilație manuală, nu un export dintr-un registru oficial. Unele valori sunt publicate cu TVA, altele fără TVA, unele sunt în euro, altele în lei, iar contractele pot avea fie valori lunare, fie valori totale.

Pentru uniformizare, EFOR a estimat sumele cu TVA și a utilizat un curs de 5 lei pentru un euro. Autorii precizează că scopul analizei nu este obținerea unei valori contabile exacte, ci identificarea principalelor fluxuri financiare și verificarea modului în care este aplicată legislația europeană privind transparența publicității politice.

EFOR cere raportarea periodică a contractelor partidelor

Organizația susține că România ar trebui să introducă reguli mai clare privind transparența acestor cheltuieli.

Printre propuneri se află obligativitatea unui portal centralizat pentru notificările privind publicitatea politică, corelarea informațiilor cu raportările privind subvențiile și obligarea partidelor să raporteze lunar sau trimestrial contractele încheiate pentru servicii de publicitate politică.

În condițiile în care partidele primesc anual sute de milioane de lei din bugetul de stat, raportul Expert Forum readuce în prim-plan o întrebare esențială pentru transparența finanțării politice: cine primește efectiv banii publici cheltuiți de partide pentru promovare și în ce condiții sunt încheiate aceste contracte?

Author

Adrian MOLDOVAN

Adrian MOLDOVAN este jurnalist la SibiuNews. SibiuNews este siteul sibienilor de pretutindeni. Contact redacție: redactia@sibiunews.net. Contact publicitate: publicitate@sibiunews.net.

Abonează-te la știri!

Fii la curent! Primește cele mai recente știri de ultimă oră direct în căsuța ta de e-mail.

Abonează-te la blog prin email

Introdu adresa de email pentru a te abona la acest blog și vei primi notificări prin email când vor fi publicate articole noi.

Prin înscriere, accepți Termenii de utilizare și iei la cunoștință practicile privind datele descrise în Politica de confidențialitate. Te poți dezabona oricând.
Distribuie acest articol
Facebook WhatsApp WhatsApp LinkedIn Telegram Threads Email Tipărește
Niciun comentariu

Lasă un răspuns Anulează răspunsul

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ultimele articole:

Orchestră și cor la Filarmonica de Stat Sibiu
Filarmonica Sibiu a scos la vânzare pachetele de bilete. Ce aduce noua stagiune 2026–2027
Cultură
23.10.2026 21:17
Două mașini avariate, ambulanță la locul accidentului
Accident la Ocna Sibiului: șofer cu 1,27 mg/l alcool în aerul expirat. O femeie a ajuns la spital
Actualitate
23.10.2026 20:43
Ceremonie militară cu soldați și drapel național pe stadion
Jurământ militar la Sibiu. Mesaj ferm pentru viitorii ofițeri: „Veți înfrunta provocări”
Actualitate
23.10.2026 18:30
Dealuri verzi și păduri, văzute de sus
Parcul Național Munții Făgăraș: Carpathia refuză dezbaterea în formatul propus de primar
Actualitate
23.10.2026 17:11
Fereastră spartă la o casă veche
Scandal violent la Rășinari: un bărbat ar fi lovit o tânără și ar fi distrus bunuri într-o casă
Actualitate
23.10.2026 16:05
Doi bărbați în costume într-un birou modern
PSD a decis: Florin Giubega, propus prefect de Sibiu. Cine este Alexandru Mihai Dan, ales pentru postul de subprefect
Politică
23.10.2026 15:28
Ambulanță SMURD cu girofaruri, însoțită de poliție
Femeie lovită de mașină pe strada Octavian Goga din Sibiu. Victima, transportată la spital
Actualitate
23.10.2026 12:54

Comentarii

  • Paul la Chery atacă piața europeană alături de Aumovio, compania cu fabrică la Sibiu
  • Cornelia la 12 acuzații de luare de mită la un spital din Sibiu. O doctoriță, trimisă în judecată
  • Adrian MOLDOVAN la „Am golit magazinul aproape într-o zi”. Agrostar a deschis la Sibiu primul aprozar și vrea o rețea proprie
  • satuldemulti la „Am golit magazinul aproape într-o zi”. Agrostar a deschis la Sibiu primul aprozar și vrea o rețea proprie
  • Alex la Șocul care poate arunca motorina peste 12 lei/litru: Măsura din SUA care amenință direct buzunarele românilor

În trend (7 zile)

Echipaje SMURD și pompieri acordă ajutor medical nocturn
Nunta de la Palatul Brukenthal, încheiată cu Plan Roșu: stafilococ în telemea și apă neconformă la furnizor
Actualitate
Bărbat, brânză și intrarea la Urgențe
„Nu avea voie să ne închidă”. Producătorul telemelei de la nunta din Avrig contestă măsurile DSP
Actualitate
Vedere aeriană a fabricii Aumovio într-o zonă industrială
Chery atacă piața europeană alături de Aumovio, compania cu fabrică la Sibiu
Economie
Terminalul Aeroportului Internațional Sibiu, văzut de pe platformă
Aeroportul Sibiu pierde cinci rute. Brașovul pregătește o bază Wizz Air și noi destinații
Economie
Polițist român lângă autospecială cu girofaruri aprinse
Proxenetism la Sibiu: un bărbat, acuzat că profita de pe urma prostituției partenerei. Doi inculpați, reținuți
Actualitate

Poate îți place și

Femeie la birou, lângă microfon și drapele
Politică

Andra Albu anunță finalul mandatului la Sibiu: „Nu voi declara rezolvate probleme care încă așteaptă soluții”

21.10.2026 17:02
Grup de persoane în ținută formală, într-un birou cu lambriuri
Politică

PNL intră în opoziție. Turcan, atac la PSD: „Nu vom duce lipsă de material”

21.10.2026 9:25
Profesor mulțumește elevilor într-un laborator de chimie
Politică

Mihai Dimian anunță finalul mandatului la Educație: „Nimeni nu e de neînlocuit, dar uneori e nevoie de doi”

20.10.2026 17:14
Bărbat în costum, flancat de doi militari
Politică

Valul demisiilor PNL ajunge la Sibiu. Prefectul Mircea Crețu renunță la funcție după șase ani

19.10.2026 20:23
Anterior Următor

Categories

  • ES Money
  • U.K News
  • The Escapist
  • Insider
  • Science
  • Technology
  • LifeStyle
  • Marketing

About US

We influence 20 million users and is the number one business and technology news network on the planet.

Subscribe US

Subscribe to our newsletter to get our newest articles instantly!

[mc4wp_form]
SibiuNewsSibiuNews
Urmărește-ne
© 2026 SibiuNews (Geflo Media SRL). Toate drepturile rezervate.
Bine ai revenit!

Loghează-te în contul tău

Nume de utilizator sau adresă de email
Parolă

Ți-ai pierdut parola?

Nu ești membru? Înscrie-te