În 16 august, Tălmăcelul se pregătește din nou de sărbătoare! În zona Lunca Largă, între orele 15:00 și 20:30, are loc cea de-a VI-a ediție a Festivalului Plăcintelor de la Tălmăcel, o întâlnire dedicată tradițiilor locale, gastronomiei autentice, muzicii populare și bucuriei de a fi împreună.
Vedeta festivalului este, bineînțeles, Păcinta de Tălmăcel, pregătită după rețete păstrate și transmise din generație în generație. Un preparat devenit deja un adevărat simbol gastronomic al comunității.
Vizitatorii vor putea descoperi și cumpăra produse locale și preparate tradiționale, direct de la producători și gospodari, și se vor putea bucura de un program artistic pe „Scena La Fântâna”, cu interpreți și ansambluri folclorice îndrăgite.
Pe scenă vor urca Traian Stoiță, Rodica Popa-Comăniciu, Camelia Cosma Stoiță, Ansamblul Folcloric „Datina” Tălmaciu, Iulian Hanea, Eric și Eduard Radu, Antonia Gurgui, un grup de copii de la Școala Populară de Arte „Ilie Micu” din Sibiu și alți invitați. Spectacolul va fi prezentat de Adina Roșca și Cătălin Doinaș.
Festivalul este pregătit pentru întreaga familie: cei mici sunt așteptați la ateliere de creație meșteșugărească, iar iubitorii de natură pot participa la drumeții în împrejurimile Tălmăcelului.
Seara se încheie, la ora 20:30, cu un spectaculos foc de tabără, care va marca finalul ediției din acest an.
16 august 2026 | Lunca Largă, Tălmăcel | 15:00–20:30
Bine de știut: Consiliul Județean Sibiu suține evenimentele care păstrează vii tradițiile și valorile comunitățilorlocale. Festivalul Plăcintelor de la Tălmăcel este organizat de Asociația ACT Sibiu sși cofinanțat de CJ prin Agenda Culturală și de Dezvoltare a comunității 2026.
No, haidați la Tălmăcel, să redescoperim împreună gustul, cântecul și tradițiile locului!
Descoperă mai multe la SibiuNews
Abonează-te ca să primești ultimele articole prin email.


